Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

Conexiuni Extinse @ Berlin

Conexiuni Extinse @ Berlin
Doctor

Galeria Fantom din Berlin are plăcerea sa va invite la expoziția personală „Conexiuni Extinse” a artistei Beti Vervega, deschisa în perioada 24.08-02.09.2023 în cadrul proiectului „rezidenta pentru artiștii romani” organizata de Anca Boeriu și galeria Fantom.
Artista expune lucrări care nu au mai fost prezentate publicului pana acum. Vernisajul va avea loc pe 26.08.2023 ora 19, cand se va lansa și catalogul „Conexiuni”, cu texte ale istoricului de arta Magda Carneci.
Galeria Fantom din Berlin prezintă și susține artiști și proiecte internaționale, iar din anul 1991 se focusează pe promovarea artiștilor romani.
„De la debut, din anii ’90 și până azi, evoluția plasticienei Beti Vervega pare o continuă și obsedantă revenire în prezent, în prezentul ciclic și mereu schimbător, trăit cu fervoarea unicei forme de eternitate la care, existențial vorbind, avem poate acces. Pusă sub semnul analizei și experimentării constante a uneltelor vizuale cu care lucrează – culori, spațialitate, raporturi și ritmuri, tehnici și suporturi diverse – opera ei este marcată și de o exigentă introspecție personală, care a făcut-o să treacă prin mai multe faze creative, bine delimitate, atestate de expozițiile ei personale, nu multe, dar excelente. De la influenta mareei publicitare și a inflației clipurilor video din anii ’90, la fragmentaritatea neo-expresionistă integrând personaje umane diverse a sfârșitului anilor ’90 și începutul anilor 2000, de la seria exotică impregnată de experiența africană a anilor 2000 la actuala ei serie de lucrări – Beti Vervega rămâne în primul rând o exploratoare prin culoarea agresivă a realității extern-interioare, o aventurieră a intensităților psiho-cromatice apropiate de strigăt.
Și iat-o în noua serie de picturi intitulată „Conexiuni” făcând un salt în necunoscut, lăsând în urmă gestualismele expresioniste și abordând brusc un nivel aproape non-figurativ al expresiei picturale. Pânzele ei actuale – fie foarte mari, fie mici – sunt desfășurări repetitive ale câte unui șablon care schematizează geometric o formă organică (o mână, o aripă de pasăre). Plasate pe frumoase fonduri cromatice calde sau reci, aceste șabloane construiesc vaste desfășurări de semne pure și ritmuri abstracte – ele transmit un primul rând o vibrație. Pânzele sunt acum câmpuri vibraționale, aș zice, care lasă în urmă trimiterile la lumea fenomenală spre a se apropia de realitatea impalpabilă a undelor și energiilor care constituie trama profundă a lumii noastre materiale.
Stranii și energetice în aparența lor ușor decorativă dar pulsatilă, imaginile acestea trăiesc din trecerile vizuale subtile între figurativ și non-figurativ, între vizibil și invizibil, între trăit și netrăit, între exprimabil și non-exprimabil, între iterativ și clipă-de-clipă. Și au o certă trimitere, mi se pare, la universul mental pe care-l putem accesa actualmente ca umanitate, marcat de aventura cunoașterii științifice din ce în ce mai abstracte și de pătrunderea în abisurile incredibile ale materiei. Adică trimit acut la prezent – la prezentul ciclic și repetitiv în ciuda schimbării, trăit ca o formă contingentă de eternitate, de care vorbeam la început. Un prezent trăit cu toată ființa în pura lui ritmicitate.
O artistă discretă dar de o extraordinară tenacitate, bazată pe conștiința propriei valori constant explorate, cred că Beti Vervega devine un nume sonor al generației sale.” Magda Cârneci