Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

Contemporary Art @ CAV

Contemporary Art @ CAV
Doctor

Filiala Târgu Jiu a UAP din România în parteneriat cu Filiala de Pictură București a UAP din România și Centrul de Cercetare Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, organizează Sâmbătă 25. Noiembrie 2023, ora 17.00, la Galeria „Căminul Artei/ Centrul Artelor Vizuale”, Strada Biserica Enei, București, vernisajul expoziției de grup „Contemporary Art” a membrilor Filialei Târgu Jiu a UAP din România.

Artiști expozanți:

Mihai Țopescu, Valer Neag, Vasile Fuiorea, Dragoș-Radu Trăistaru, Romana Topescu- Trăistaru, Laura Semenov, Adrian Bândea, Daniel Semenescu, Florin Hutium, Georgiana Brandt, Ana -Daria Ionescu- Haidău, Mariana Frătița, Lucica Popescu, Costel Dobrițescu, Bogdan Epure, Anca-Maria Stănciulescu, Armand Landh, Cristina Cioplea

Curatori :Vasile Fuiorea, Cristian A. Damian

„După patru ani de la prima expoziție de grup la București, aparținând membrilor Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, o nouă ediție este organizată în acest an pe simezele primitoare ale Căminului Artei din București. Dacă la prima expoziție colectivă puteam resimți o oarecare timiditate în a-și prezenta lucrările dinaintea publicului capitalei, de această dată „pașii” (abordarea) – pe care autorii îi fac în acest nou demers – nu mai sunt nesiguri, „urmele” (lucrările) pe care le lasă sunt bine demarcate, iar „oglindirea” (viziunea) este una clară, transparentă. Avem parte, astfel, de o lecție de maturitate din partea tuturor membrilor filialei gorjene, care, de la ultima expoziție organizată la București, au dobândit o experiență colectivă, de grup, față de cea personală, pe care majoritatea dintre artiștii prezentați o aveau deja, prin organizarea de numeroase expoziții la galeriile proprii, prin organizarea de expoziții în străinătate (Veneția), dar și prin realizarea de evenimente de amploare în mediul local, la Târgu Jiu.

Abordările artistice din această expoziție reflectă, pe de o parte, viziuni actuale ale artei contemporane precum street-art, fotografie-montaj sau land-art, iar pe de altă parte sondări mai tradiționale, dar nu mai puțin interesante, în domeniul picturii, sculpturii sau textilelor.

Teritoriul gorjean devine o alma mater, întrucât tradiția, folclorul, trecutul, înaintașii și geografia locului reprezintă „hrana” spirituală a acestor artiști, reuniți acum într-o nouă, emoționantă, expoziție colectivă.”

Dr. Cristian A.DAMIAN