Corpul neînsuflețit este depus la biserica Sf. Spiridon cel Nou.

Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 20.08.2014, ora 12.

Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Sf. Vineri.

UNIUNEA ARTIŞTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA transmite pe această cale condoleanţe familiei îndoliate.

Dumnezeu să-l odihnească!

A scrie despre Dan Hăulică, cel ce prețuia cuvântul peste masură chiar cu riscul de a rămâne dator umanității, este mai greu decât foarte greu. Ce să scriu în câteva rânduri despre cel care s-a devotat culturii românești mai bine de 5 decenii? Pentru că nu numai plasticienii ci și scriitorii îi sunt datori cu sentimentul recunoștinței. Nimic nu i-a făcut mai mare plăcere decât implicarea și devoțiunea. Dăruirea totală, fără obstrucții și fără limite, de mare anvergură, atunci când ținta era pe măsura lui. Generații întregi de artiști și-au găsit în el călăuza ideală, s-au simțit ocrotiți de capacitatea sa excepțională de a percepe valoarea, fără greș, fără ezitări. S-a simțit atașat de la Ciucurencu, Ligia Macovei sau Wanda Sachelarie Vladimirescu, pentru a puncta câteva nume, până la Cristian Paraschiv, Dorin Crețu, Dacian Andoni, aceștia însumând o gama largă de preocupări și abordări artistice. A susținut, cu mare forță de decelare și decizie, participarea românească la Bienala de la Veneția sau la cea de la São Paolo, a drenat canalele de absorbție spre capitala Franței, a pus în față datoria și nu interesul, fertilizând climatul artistic din România, ajutându-l să fie viu și receptiv. Mă tem că rămâne fără urmași. Vorbeam mai deunăzi cu un distins ambasador care-mi amintea că Simpozionul internațional C.Brâncuși, din 1967, a fost în totalitate o creație a lui Dan Hăulică. A bătut la toate porțile și a deschis larg toate ușile pentru a capta ochii Occidentului asupra noastră. Se refăceau traiectorii bine conturate cândva și acum înfundate. Se refăceau amicițiile fertile dintre Iorga, Focillon și Oprescu (1992), se introduceau pe circuitul UNESCO mânăstirile din Nordul Moldovei (1992-1995), se petreceau minunății pe care mintea noastră nu le putea concepe înainte de decembrie 1989. Pentru toate acestea, minimal amintite, era nevoie de un artizan iscusit. Nu mai pomenesc de perioada Secolului XX, cea mai căutată revistă din țară și cea mai apreciată în străinătate! Ea era respirația unor generații întregi de tineri lipsiți de perspective, fără posibilitatea de a ști ce se petrece dincolo de Cortina de Fier.”Lucrurile nu sunt greu de făcut, rostea Brâncuși, totul este să te pui în starea de a le face!”Hăulică i-a urmat exemplul și merită să încercăm și noi, cei rămași o vreme. Nu pot și nici nu vreau să semnalez etape importante din existența sa.Totul se va așterne în timp. Vom simți imensul gol rămas în urma lui și vom încerca să-l umplem cu fapte, cu amintiri, cu prelegeri, cu expoziții, cu pilda noastră…O existență proteică precum a sa nu poate rămâne fără pilde. Născut cu un optimism irepresibil, așa cum îi plăcea să afirme, numele său nu trebuie doar pomenit ci purtat ca o flamă peste teritorii somnolente, trebuie lăsat să disloce energii deocamdată ascunse. Sunt convinsă că Dan Hăulică este o sursă spirituală care nu se va stinge odată cu ziua de 17 august, o zi funestă în calendarul nostru, ci asemeni Larii-lor și Penatii-lor va priveghea bunul mers al culturii românești.

Ruxandra Garofeanu