Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

#disconstructiviste @ Hanul cu Tei 15

#disconstructiviste @ Hanul cu Tei 15
Doctor

Iulia Toma

Galeria 15Design

29.11.2023 – 6.01.2024

Trasez gulerul barcă și umerii supradimensionați în nuanțe metalice și violet – „Cause You Are Young”. Kim Wilde îmi împrumută dungile de satin, galben și verde sidefat, pe care le pun în fundaluri albastre.

Desenez linii orizontale și verticale, urmează punctele de intersecție și conturul cusăturilor în interiorul șablonului constructivist. Marginile care stabilesc întâlnirile între repere, apoi semnele pentru poziționarea buzunarelor devin planul meu penru această seară. Mă înfășor în straturi multicolore, note în timp și ritm și spațiu, în culorile neon și geometrii abrupte, îmbrac disco-kimono-ul lui Carl Douglas și dansez pe „Kung Fu Fighting”. Evadez din griurile cotidiene, le pun deoparte într-o ramă a memoriei, îmi croiesc decorul pe dimensiunile uriașe ale imaginației mele de șaisprezece ani și urc, cu curaj, pe scena largă care ne așteaptă.