Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 19/12/2024

Scroll to top

Top

Elocvent @ Iaşi

Elocvent @ Iaşi
Doctor

Expoziție de pictură „Elocvent”– Romeo IONESCU

10 – 30 iunie 2023

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași are plăcerea de a vă invita să vizitați în perioada 10 – 30 iunie 2023 expoziția „Elocvent” semnată de artistul Romeo IONESCU.

Prezintă:

Prof. Univ. Dr. Maria BILAȘEVSCHI, critic de artă

Prof. Univ. Dr. Constantin TOFAN

Curator: Ciprian ROMANIUC

Vernisaj: Joi, 15 iunie 2023, ora 17:00

Galeria de Artă „Th. Pallady”

Str. Alexandru Lăpușneanu nr. 7-9, Iași

Vă așteptăm!

Absolvent al Universității de Artă „G. Enescu” din Iași, la clasa regretatului profesor Corneliu Ionescu, artistul ieșean Romeo Ionescu invită publicul iubitor de artă la expoziția Elocvent, ce poate fi vizitată în perioada 10-30 iunie 2023, la Galeriile de artă „Th. Pallady”, de pe strada Lăpușneanu din Iași.

Criticul de artă dr. Maria Bilașevschi, președinte al UAP, filiala Iași, prezintă demersul artistic în următoarele cuvinte:

„Romeo Ionescu instaurează, în coordonatele unui limbaj criptat în propriul laborator semantic, feerii universale, unde aproape nu există moment de temperare, de stagnare, urmărind permanent procesul de osmoză și de transformare a sensurilor cu care fiecare sentiment sau obiect a fost însuflețit de milenii încoace. Întrebările ce par a-l preocupa sunt: Ce se poate prelua din arta trecutului pentru a sluji prezentului?! Ce se întâmplă cu Eternul Uman, căci acesta este simbolul modelator, şi unde este locul omului în formele plastice unificatoare şi libere? Cum mai vedem noi astăzi simbolul, inundați de informație?

Văzute prin hubloul propriei matrici stilistice, pictogramele lui Romeo Ionescu, se modulează şi intersectează, recuperând spaţii şi însemne ale memoriei, neaşteptate şi nevăzute de ochiul uman în acest fel. Alcătuirea lumii, prin suprapuneri şi întipăriri ale unor timpuri ale fiinţei înţeleasă ca viaţă, ca o pulsaţie şerpuitoare de culoare ce formează identitatea, recheamă pe retină forme pe care le contopim cu spațiul culorii, organisme vii în sine, ce își dezvăluie prin vibrație propriul cosmos.

Ambianţa compoziţională polarizează multiple sensuri, fiind în fapt un punct de convergenţă al sacrului cu profanul, al cosmosului cu umanul, emulându-l pe cel divin cu pragmatismul activ. Chiar dacă nu îi simți prezența activă pe arena pânzei, Romeo Ionescu este interesat de tot ceea ce formează umanitatea, de toate elementele universului care, la rându-i, conţine straturile istoriei în făptura sa, compunând un inedit studiu de metamorfozare a formei. În pictura artistului, grundurile par a nu avea o vârstă, simulează materialităţi originare din care s-a plăsmuit lumea, ce se îndepărtează pentru a face loc luminii ce conturează existenţa.

Un aspect deosebit al acestui spectacol vizual este că fiecare lucrare, sau mai precis, experiență, trăire, emoţie, este dublată de titlu și, ca prim-punct de plecare, suntem martorii unei game libere de mișcare, combinând multiplele aspecte ale vocabularului vizual pe care le-a dezvoltat constant în ultimii ani cu imaginația și capacitatea privitorului de a porni prin imagine, călătoria spre sine.”

(Critic de artă dr. Maria Bilașevschi)