Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

[:ro]Expoziția Taberei de creație artistică Gârnic @ Timișoara[:]

[:ro]Expoziția Taberei de creație artistică Gârnic @ Timișoara[:]
Nistor Laurențiu

[:ro]Stimati colegi & colaboratori,

 

Va asteptam cu drag joi,11 octombrie la ora 17 la vernisaj.

 

In perioada 11-31 octombrie Galeria Primariei Timișoara va gazdui expozitia Taberei de creatie artistică desfasurată la Gârnic (CS) in prima jumatate a lunii septembrie. Ajunsa la cea de a XIV – a editie,la initiativa merituorie a D-lui Gabriel Lungu, tabara a avut ca invitati 13 artisti din Romania,Polonia,Slovacia,Lichtenstein,Cehia,Franta si Rusia. Artistii participanti au fost : Mirela Sorina Barna, Costin Brateanu,Agatha Czeremuszkin-Chrut, Rajka Poljak Franjevic,Vlado Franjevic,Julie Glassberg,Adrian Ionita,Igor Isac, Larisa Telipan,Petra Klepcova,Barbora Malisova,Vasile Pintea si Marie Seborova.

Igor Isac nota in prefața catalogului ” Spațiul generos şi imprevizibil de la Gârnic şi de data aceasta, la cea de-a XIV-a ediție a Taberei internaționale de creație artistică şi-a arătat fețele luminoase şi tandre de care participanții ( din țarile vecine cum ar fi Polonia, Slovacia, Cehia, excepție făcând câte un reprezentant din Franța şi Rusia) s-au lăsat calauziți, la propriu şi l-a figurat, în peisajul fascinant al locului. In urma misterioasei fuziuni cu spiritul rural în mod firesc au apărut primele emoții şi sentimente pe care artiştii cu ajutorul culorilor au încercat să le transpună pe pânze. In lucrările lui Petra Klepcova din Slovacia iubirea ( în ultimă instanță artistul redă iubirea pentru această lume, pornind de la un spațiu mai mult sau mai puțin concret) e ascunsă după nişte forme bizare, redate in nuanțe violente si contradictorii, sugerându-ne o materie în degradare a unei lumi tot mai dezaxată si mai absurdă în care trăim, pe când în pânzele pictoriței poloneze Agata Czeremuszkin, sentimentele sunt ascunse după, de asemenea, nişte forme abstracte, dar care-s extrem de bine ordonate şi impecabil armonizate, coloristic vorbind, încercând, cumva, să-i ofere, totuși, acestei lumi cinice si blazate o oarecare coerență. Larisa Telipan, ce doar simbolic reprezintă Rusia, în fapt ea este o româncă basarabeană rătăcită la Sankt Petersburg ( ca multi alți români basarabeni ), astfel sufletul ei sensibil şi plin de candoare, în mod evident şi pregnant e strivit între ghețarii imenşi ce plutesc pe râul Neva, care traversează faimosul oraş din nordul Rusiei; atmosferă stranie redată în culori reci, într-un tablou al Larisei. Demersul plastic al artiştilor autohtoni, reprezentat, în primul rând, de un patriarh al artelor plastice timişorene, Vasile Pintea si de mai tinerii artşti Adrian Ioniță, Mirela Sorina Barna, dar si de subsemnatul, reprezentând Oravița, mai mult sau mai puțin, s-a desfăşurat sub auspiciile tradiției picturii naționale, ( atât cât a mai rămas din ea) fără de care, după cum se ştie, nu am fi nimic. În ultima zi, in premieră la aceasta Tabără, o familie de artişti vizuali ( Vlado şi Rajka Franjevic) din Lichtenstein, au prezentat, într-un loc pitoresc, la o margine de comună, o instalație ce avea ca temă Spirala, săpată în pămînt şi marcată de nişte țăruşi. Apoi a urmat o acțiune metaforică, care, într-un fel sau altul, ne-a amintit de nemărginirea şi fragilitatea sufletului uman. De abea am reuşit sa observ un tablou realizat de pictorița cehă Marie Seborova, aceasta fiind o ființă foarte discretă, în care ea a încercat sa surprindă „personajele” exponențiale ale Taberei, foarte simpatice ( şi-n număr mare ) mereu prezente la mesele copioase – câinii! Si de ce nu ? Sufletul acestui simpozion, adică managerul Taberei, neobositul Costin Brăteanu a fost, ca totdeauna, la înălțime: tonic, bine dispus, rezonabil, după cum si formele atemporale din pânzele sale sunt luminoase, dezinvolte şi libere ca păsările cerului. Si nu în ultimul rând, trebuie să-l menționăm pe sponsorul, care a asigurat cazarea si masa a acestei întruniri artistice de excepție, care este același iubitor de frumos Gabriel Lungu. ”

 

 

Cu deosebita consideratie,

Costin Brateanu

visual artist

+40721342426

+40771087678[:]