Expoziție László Mátyás la Galleria 28 @ Timișoara
În perioada 6 februarie – 2 martie 2024, la Galleria 28 din Timișoara va putea fi vizitată expoziția personală semnată László Mátyás. Organizată de Galleria 28 și curatoriată de Maria Pașc, expoziția aduce în atenție lucrări semnate de László Mátyás. Deschiderea expoziției va avea loc marți, 6 februarie, ora 19.00. În deschidere vor lua cuvântul Baab (Bob) József și Soó Zöld Balázs.
Despre expoziție, curatorul notează: „Monadele lui László Mátyás. S-ar putea crede că felul excepțional prin care o lucrare de artă sau piesă muzicală intră în lume ar fi strâns legat de biografia pictorului sau a compozitorului, de preocupările sale. Mai ales când avem de-a face cu un artist a cărui operă e construită de la temelie, de la suport (hârtie manuală). László Mátyás se îngrijește să construiască suportul a cărui menire este să facă astfel încât personajele sale să intre în lume. Artistul nu se limitează la stăpânirea poveștii revărsate pe suprafață, el o zidește. El este făuritor de universuri. Personajele sale devin monade pe care artistul le așază în cea mai bună lume cu putință. În limba greacă, „monas” înseamnă „unitate, ceea ce este unu”. Maria Pașc, istoric de artă.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 februarie – 2 martie 2024, la Galleria 28 din Timișoara, de luni până sâmbătă, str. Constantin Brâncoveanu nr. 28. Programarea pentru vizitare se face la numărul de telefon 0040(0)722 503 028 sau pe e-mail galleria28@gmail.com.
Comentarii recente