După plecarea lui Lari, în casa lui au rămas lucruri aparent banale: rame de toate dimensiunile, câteva fierăstraie dezmembrate, obiecte uitate în colțuri, fără un rost precis. Pentru alții ar fi fost simple resturi ale unei vieți trecute. Pentru mine, însă, aceste obiecte au devenit puncte de plecare, fragmente de memorie încărcate de o prezență tăcută, dar vie.

Am hotărât să nu le las să se piardă. Am simțit nevoia să le redau sensul, să le transform în parte integrantă a propriei mele povești vizuale. Așa s-a născut ideea acestei expoziții, de a ramelor rămase de la Lari o nouă identitate, așezând în ele picturile mele. Aceste rame nu mai delimitează doar un spațiu, ci îl încarcă cu memorie, cu emoție și cu semnificație personală.

Lucrările prezentate explorează trei direcții principale:

– Peisajul, ca formă de contemplare a lumii, un spațiu al liniștii și al echilibrului interior;

– Peisajul abstract, ca modalitate de a traduce emoțiile, stările și ritmurile naturii într-un limbaj plastic liber, fără limite;

– Portretul, ca întâlnire cu ființa umană, ca încercare de a surprinde nu doar trăsături, ci și prezențe, tăceri și priviri.

Fiecare lucrare e înrămată atat fizic, cat și simbolic. Trecutul și prezentul se împletesc. Ramele nu sunt simple accesorii, ci devin parte a narațiunii vizuale: ele poartă amprenta lui Lari, iar în interior se află vocea mea artistică.

Fierăstraie și celelalte obiecte păstrate au fost și ele reintegrate: fragmente metalice, lemn, texturi și forme au fost transformate în elemente plastice, în compoziții noi, care vorbesc despre metamorfoză, continuitate și recunoștință.

Această expoziție nu este doar despre pictură. Este despre felul în care memoria se poate transforma în artă, despre întâlnirea dintre două lumi, una care a fost și una care se construiește acum. Este un gest personal, dar și o mărturie tăcută: lucrurile pot renaște atunci când le privești cu sens.

Lari rămâne prezent aici, discret, prin rame, prin tăcerile lor, prin felul în care conturează fiecare imagine.