Prezentare Demers Artistic

Confesiuni de atelier
Liman al necuvântului, nuntire tainică între frumuseţe şi moarte, ea, pictura, de mai bine de cinci decenii mi-a însoţit singurătăţile. Mi-a prilejuit clipe de sublime, adevărate revelaţii, şi tot ea, mi-a tămăduit rănile pricinuite de nenumăratele ciocniri avute cu viaţa. Astfel, însemnele limbajului pictural s-au constituit în expresii esenţializate ale vieţii, într-un univers guvernat de legi proprii, suficient sieşi.
O misterioasă alchimie a stratificat în împăstările pânzelor paradoxale îngemănări de trecătoare bucurii şi o imensă cantitate de durere. Nimic nu ar fi fost posibil fără “un trecut”, fără o mistuitoare flacără, fără spaimele nopţii, fără “acea melancolie care mai speră”. Fără o împăcare cu lumea şi cu mine însumi. Adăugate catarsisului cu profunzimile lui imprevizibile toate acestea au făcut posibil impactul straniu dintre ceea ce tabloul ascunde în tainiţile lui şi ceea ce oferă privirii. I-au statornicit relaţiile-i intime, semnificative: conţinuturile picturale. Ȋn întregul lor dar şi fiecare în parte, înscrisurile unei atare picturi prefigurează o lume de patimi, dar şi posibile radiografii ale timpului pe care l-am străbătut: un timp al însingurării, adăugat unui predestin sisific. O panoramă a deşertăciunilor în care am acuzat o perpetuă stare de suspensie între dureroasele prăbuşiri şi năvalnice aspiraţii.
Orbit de false străluciri de catapetesme din tinichea lustruită, mi-am construit – după puteri – un drum al meu în lumea plină de ambiguităţi a picturii. Damnare asumată şi tămăduire tainică, blestem şi binecuvântare. Departe de răbufniri intempestive, de mode trâmbiţate de insolenţi gălăgioşi, înfăşurat în mantia anonimatului, m-am cufundat în bezna nopţilor unui copac singuratic. Au trebuit înfruntate torente ale unor ape tulburi, care în iureşul viiturii lor au pângărit tot ce au întâlnit în cale. Voluptatea de a picta, dialoguri solitare cu plăsmuirile mele, o continuă stare de veghe…
Am acceptat privaţiunile singurătăţii celor patru pereţi de atelier. După bătălii cu învingători şi fără învinşi, mă văd împresurat de halucinante umbre ale închipuirilor mele! Simbolica “păsărilor” m-a purtat către “arătări” pătrunse de fior magic, către enigmatice semne de întrebare. Navigând peste prunduri de oseminte, peste care s-a aşternut uitarea, ele mi-au populat adâncurile unor halouri de pânză. Destratificări de spaţii şi timpi; de spaţii imaculate ale neînceputului, de timpi ai imemoriei. Năzuinţe purificatoare. “Desprinderi de fatalitatea materiei şi înscrierea într-un circuit pe care să nu-l mai ameninţe spectrul eroziunii (P.Ş.).