Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 27/09/2024

Scroll to top

Top

ÎNGERII LUMINII @ CCPB

ÎNGERII LUMINII @ CCPB
Nistor Laurențiu


Îngerii sunt entităţi imaginare care populează spaţiul transcendent dintre lumea materială ce cuprinde cele trei regnuri: mineral, vegetal, animal şi lumea spirituală.
Ei fac această legătură între cele două lumi concomitent în toate direcţiile asemănător „cuvântului” (Nichita Stănescu), luminii care este atributul şi suportul lor existenţial de natură nici total materială, nici total spirituală.
Această caracteristică deschide un mare câmp imaginaţiei, atât la creator cât şi la consumatorul de artă şi asigură comunicarea celor mai subtile stări, emoţii, trăiri, fără limită de timp şi spaţiu întrucât atinge universalitatea umană.
Alfred Dumitriu explorează această temă a îngerilor din mai multe perspective: întreaga sa creaţie este tributară inspiraţiei solare, sursa Luminii şi a Vieţii pe Pământ, însă aspectele sub care i-a fost dezvăluită în creuzetul creator al minţii sunt foarte variate, de la forme care sugerează figurativul, cu potenţialul lui de comunicare şi accesibilitate, până la Tetraedrul tratat în limbaj aşa-zis abstract, singurul capabil să transmită esenţe prin simboluri, în acest caz a legăturilor dintre mineral, organic şi spiritual.
Tetraedrele, numite generic „Transcendent”, prin complexitatea formei lor şi asocierea cu forma de cristalizare a atomului de carbon, aflat în toate formele organice, reprezintă chintesenţa operei lui Alfred Dumitriu. Echilibrul dinamic al volumelor se face concomitent din exterior spre interior, din interior spre exterior, şi pe toate suprafeţele şi vârfurile tetraedrului de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, realizând o comunicare angelică nu doar pe axa sus-jos ci în toate direcţiile spaţiului într-o mişcare totală, absolută şi de necuprins, care se regăseşte foarte frumos ilustrată şi în teoria cosmogonică din „Luceafărul” lui Eminescu.
Soarele, acest ecou care străbate lucrările lui Alfred Dumitriu reprezintă motivaţia pentru o altă temă pe care acesta a explorat-o în mai multe cicluri: conservarea mediului natural şi atenţionarea asupra potenţialelor pericole determinate de activităţile umane distructive. Astfel se justifică folosirea ca material suport de lucru a lemnului recuperat asupra căruia a acţionat neglijenţa oamenilor, timpul şi natura în toate aspectele ei. Alfred Dumitriu îl recuperează, îl tratează şi îl încarcă spiritual.
De asemeni unul dintre cele mai importante subiecte ale lucrărilor sale prezente în această expoziţie este războiul, artistul interogându-se cum poate o fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu să dorească distrugerea unui alt om, să lupte contra semenilor săi, aspecte explorate în lucrările din seria Pieta, Mater Dolorosa şi Irak 2003. În demersul său de a încuraja buna convieţuire a umanităţii Alfred Dumitriu face referiri şi la cel mai important cod de conduită morală, Decalogul, prin lucrarea sa „Cele Zece Porunci”.
Expoziţia „Îngerii Luminii” este de mare amploare, se desfăşoară în toate cele 14 spaţii expoziţionale ale Complexului Muzeal „Palatele Brâncoveneşti” din Mogoşoaia şi, deşi este structurată în fiecare sală pe o anumită temă (spre exemplu în Cuhnie tema solară şi cheia întregii expoziţii, în Gheţărie tema eroilor „Îngerii lui Brâncoveanu”, în Foişor „Îngerii Începutului”, în sălile din palat „Războiul”, „Pieta” şi „Cele 10 Porunci”), prin susţinerea plastică şi a inspiraţiei solare este absolut unitară.
Punând toate aceste întrebări, creaţia artistului Alfred Dumitriu împlineşte în ultima sală un imn al luminii şi armoniei, fiind plină de optimism şi transmiţând convingerea sa că Lumina (viaţa oamenilor), Îngerii Luminii, vor birui întotdeauna Întunericul.
Artistul Alfred Dumitriu este născut în satul Râul Alb din judeţul Dâmboviţa şi acum îşi are atelierul şi locuinţa pe strada Luminii din oraşul Câmpina, renumit prin statistica de a avea cele mai multe zile însorite pe an.
Curator Vlad Dumitriu