Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 01/11/2025

Scroll to top

Top

INNER TRIBES @ Cluj-Napoca

INNER TRIBES @ Cluj-Napoca
Nistor Laurențiu

Galeria Studio 19 din Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 6 – 12 noiembrie 2025, prima expoziție personală a artistului Vlad Costea, intitulată „INNER TRIBES”.

Vernisajul va avea loc pe 6 noiembrie, de la ora 18:00, în prezența publicului și a curatoarei proiectului, Marga Baciu. Expoziția marchează debutul solo al tânărului artist și reprezintă o etapă semnificativă în parcursul său creativ. „INNER TRIBES” propune o incursiune în spațiul simbolic al transformării și al devenirii, explorând tensiunea dintre materie și spirit prin intermediul unor materiale aparent austere – metal, carton și sârmă. Acestea sunt puse în dialog cu gravitația însăși, într-o căutare a echilibrului dintre fragilitate și rezistență.

Proiectul este inspirat de ritualurile de inițiere și de ideea trecerii dintre două stări identitare: desprinderea copilului de sine pentru a deveni altul. Expoziția vorbește despre vulnerabilitate, mască și forță, conturate într-un limbaj vizual ce funcționează ca o formă de „arheologie personală”. Artistul își sondează astfel propriile „triburi interioare”, acele zone intime care modelează prezența și conturează felul în care individul se raportează la lume.

Prin această serie de lucrări, Vlad Costea deschide un dialog între corporalitate și interioritate, între apartenență și devenire, invitând publicul să participe la o experiență introspectivă și vizuală în egală măsură.

Expoziția poate fi vizitată la Galeria Studio 19, Str. Albac nr. 19, în intervalul 6 – 12 noiembrie 2025. Inline image

Next Story

This is the most recent story.