[:ro]Jánosi Antal[:en]Jánosi Antal[:]
[:ro]
web: ,
Prezentare Demers Artistic
Termenul „autopsie” În titlul proiectului se înţelege ca: vedere, observare de sine. A observa şi a fi părtaş în realitatea pe care o trăim ZI de ZI la nivel fizic, emoţional şi spiritual.
Acel mediu cultural care devine particular, trecutul şi valorile lui în care trăim, viaţa aleasă personal şi vocaţia profesională înseamnă semnul libertăţii punctul de plecare pentru munca noastră comună. Vrem să transmitem această stare de trăire ca o situație de viaţă prin mijloacele gândirii-formulării vizuale.
AUTOPSIE = greacă 1. experienţă personală, observaţie individuală
2. medical autopsie 3. studierea unei opere de artă pentru stabilirea
autenticităţii şi a datei creării.
AUTOPSIEREA UMANULUI CU MIJLOACE ARTISTICE RADICALE
Jánosi Antal este un maestru al siluetelor, gândite În chei cromatice şi morfologii neobişnuite, desprinse dintr-un fundal pluvios, menit să potenţeze la maximum desenul viguros al trupului uman, macerat şi cu pete date de trecerea anilor, amintind de un naturalism aproape insuportabil, totul reintrând în tunelul timpului…………………… O nouă expoziţie, care va reuni toate aceste preocupări, majore ca semnificaţie, se va deschide la Bucureşti (Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia) şi va constitui, nu ne îndoim, o revelaţie şi prin această necesară baie de sinceritate dureroasă, propusă de cei trei artişti. Bucureşti, 15 Iulie 2006 – Gheorghe Vida
website link: ,
[:en]
web: ,
Prezentare Demers Artistic
The term „autopsy” In the project’s title means self-watching, self- observation. Taking notice of and being part of the realty we live every day at a physical, emotional and spiritual level. That cultural surround which becomes particular, the past and its sub values in which we live, personally chosen life and professional career’ is the freely understood starting point of our common work. We want to transmit this experience as a Life situation by means of the visual thinking and shaping.
AUTOPSY = greek 1. personal experience, individual observation 2. legal necropsy 3. studying a work of art in order to reveal its authenticity and its date of creation.
Miercurea Ciuc, 2003
Jánosi Antal
THE AUTOPSY OF HUMANITY WITH RADICAL ARTISTIC MEANS
Jánosi Antal is a master of silhouettes, thought out in colours and unusual morphologies emerging from a watery background meant to maximize the dynamic drawing of the human body: soaked and marked by the passing time, reminding us of an almost unbearable naturalism, all entering the realm of time…………..
A new exhibition comprising all these significant works will open in Bucharest (at The Cultural Centre Brancovan Palaces from Mogoşoaia) and undoubtedly will be a revelation due to the painful honesty brought to us by these three artists. Bucharest, 15 July 2006 – Gheorghe Vida
website link: ,
[:]
Comentarii recente