Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

MASS HYPNOSIS @ Bacău

Nistor Laurențiu

Galeria de Artă „Ion Frunzetti” – Galeria „Nouă”  – parter, din Bacău găzduiește în perioada 15 – 31 iulie 2020 expoziția personală “MASS HYPNOSIS” a artistului Matei Enric.

Matei Enric (născut în 1978 în Bucuresti) este licențiat în restaurare-pictură murală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, a participat la peste 50 de expoziții de grup și a organizat 11 expoziții personale, în țară și străinătate. Dintre expozițiile importante menționez: expoziția „Identități vizuale” în anul 2019 la Muzeul de Artă din Piatra Neamț (unde a fost curator și a  expus alături de Mircea Roman, Valeriu Mladin, Mirela Trăistaru și Daniel Crăciun) ; „Teoria” în anul 2018  la Galeria „Lascar Vorel” din Piatra Neamț, ,,Solve et Coagula’’ din 2013 (curator Mădălina Mirea), ,,Gotic” din 2008 (curator Cosmin Năsui), ,,Identități” din 2011 (unde a expus alături de Valeriu Mladin, Alma Redlinger și Roman Tolici – curator Ruxandra Demetrescu și Armelle Le Saint Dezauzié), „Regards Roumain” in 2011 la Renault Technologie Roumanie Center (a expus alaturi de Francis Chiuariu, Nicolae Comănescu, Laurențiu Dimișcă, Aurel Tar și Mihai Zgondoiu curator Karianne Boo K),  iar în 2006 la Societa Club UNESCO  expoziția”Trasee contemporane” alături de Cela Neamțu, Costin Neamțu , Aurel Pătrașcu, Marilena Preda Sânc, Emilia Kiss și Ana Zoe Pop. A participat la târguri de artă (TIAV și Art Safari) și în cadrul unor saloane de artă. De asemenea, a participat la a cincea ediție a EU Open House (2011, Ambasada Română din Washington și Biblioteca din Cleveland Park, SUA) și în cadrul expoziției de grup „A Symphony of Symbolism” (2008. Agora Gallery, New York, SUA).

…………………………………………………………

Lucrările expuse în Galeria „Nouă” din cadrul Galeriei de Artă „Ion Frunzetti” Bacău, sunt realizate în cea mai mare parte la începutul acestui an, în perioada situației de criză, care după cum știm, a fost încărcată de evenimente tulburătoare. Lucrările de grafică sau pictură, sunt imprimate de această stare de agitație interioară și confuzie prin care am trecut cu toții, un soi de autohipnoză mondială, și reprezintă o mărturie vizuală a acestor timpuri …

Alături de lucrările recente se vor regăsi și lucrări reprezentative din expozițiile personale anterioare. Vă invităm să vizitați expoziția în perioada 15-31 iulie 2020, la Galeria de Artă „Ion Frunzetti” – Galeria „Nouă” – parter din Strada Nicolae Bălcescu, Nr. 12, Bacău.

http://matei-enric.blogspot.com/