Uniunea Artiștilor Plastici, în colaborare cu Centrul Cultural ART4ALL, deschide la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64-44, începând din data de 6 mai 2025, expoziția de asamblaj, colaj, obiect, instalație, video intitulată „Memoria amintirilor – o călătorie spre noi înșine”, a artistei Daniela Voicilă Drăgulescu.

Vernisajul va avea loc marți, 13 mai 2025, ora 18.30. Invitat special va fi artistul Mircia Dumitrescu. În deschidere va lua cuvântul criticul de artă și jurnalistul Mimi Necula.

Sâmbătă, 31 mai 2025, ora 15.00, scriitoarea Ana Blandiana este invitată să recite din cea mai recentă creație poetică a sa.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 – 31 mai 2025, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 20.00.

***

Daniela Voicilă Drăgulescu:

„O repunere în pagină a memoriei amintirilor, o reconstrucție activă a trecutului.

Imaginile rămase în urma noastră rescriu evenimentele din trecut. Scrisori, fotografii, cărți, filme, picturi, albume și jurnale, obiecte de folosință curentă – toate acestea nu sunt decât dovezi ale trecerii noastre pe aici pentru un timp limitat – treceri devenite amintiri, expoziția prezentă nefăcând decât să le readucă în fața (publicului) într-o altă viziune.

Expoziția aceasta este o continuare a expozițiilor precedente care au vorbit despre trecerea noastră prin viață, despre ce suntem noi în acest univers, de unde venim și unde ne ducem.

Amintirile nu sunt doar «fotografii» ale trecutului, fiecare dintre noi fiind unic în felul său, marcați de experiențe și visuri, emoții și credințe. Multe dintre ele sunt uitate (spre bine), cele cu impact mai puternic rămânând, unele chiar putând fi interpretate ca formând identitatea noastră, ajutându-ne să descoperim cine suntem, de unde venim și unde ne ducem.

Memoria noastră face parte din memoria colectivă unde noi ne împărtășim prezentul și amintirile, devenind astfel istorie. Memoria și trecutul influențează prezentul și construiesc identitatea.

Pereții caselor poartă în ei amintiri tăcute, sculptate în timp. Ei sunt mai mult decât ziduri; sunt alcătuiți din povești, emoții și fragmente de oameni care le-au dat viață, cronici ale existenței.

Fiecare crăpătură, fiecare strat de vopsea și fiecare urmă păstrează povești care vorbesc despre momente trecute. Sunt martori tăcuți ai râsetelor care au umplut încăperile, ai lacrimilor care au fost vărsate în nopțile grele și ai visurilor șoptite la lumina unei lămpi. Astfel, zidurile nu sunt doar limite fizice, ci fragmente ale sufletului colectiv al celor care le-au modelat și care le-au trăit.

Fiecare dintre noi este o poveste, iar trecutul joacă un rol semnificativ în această poveste.

Memoria amintirilor este un concept complex și fascinant care ne invită să ne gândim în interiorul nostru, la natura subiectivă a experienței noastre de-a lungul anilor.”

Mimi Necula, critic de artă și jurnalist:

„Amintirile sunt frânturi de viață așa cum fragmentul este bucată din întreg, dintr-un tot acumulat în timp, cu timp, despre timp. Iar în mijloc, omul ca măsura a timpului ce delimitează experiențe, existențe…

Ce ne sunt amintirile, dacă nu copiii care s-au născut din noi, pentru a fi mereu parte din viața noastră; vârfurile de pe care am privit suișurile și coborâșurile unui drum la capătul căruia ne-am descoperit; zbateri de inimă care au dat aritmiile unei electrocardiograme atipice. Amintirile suntem noi, cei care am trăit cu atâta intensitate încât am devenit povești de spus, peste timp, destine care s-au încăpățânat să existe mai departe decât durata unei vieți, devenind o parte din memoria celorlalți care, mai mult sau mai puțin întâmplător, se intersectează și se influențează. O fotografie veghe, pătată de trecerea timpului, poate spune mai mult decât un povestitor iscusit; un fragment dintr-o corespondență îți destăinuie emoția unor întâlniri sau natura unor fapte ce au devenit destine; O placă de patefon răsună mut în acordul unor alte vremuri; o yală ruginită deschide ușa către o lume care nu vrea să rămână în trecut, ci ne conduce către viitor, ca o umbră tăcută, dar omniprezentă…

Din amintiri și-a constituit Daniela Voicilă Drăgulescu un univers plastic plin de sensibilitate și de expresivitate. Din vechi a creat noul sau noua formă a memoriei care să trezească în noi, o data în plus, emoția inițială, amintirea ulterioară, memoria persistentă. A colectat frânturi de vieți și le-a cumulat într-una care să ducă mai departe o poveste care încă nu și-a găsit finalul, o amintire care încă nu s-a arhivat în depozitarul sufletului nostru.

«Am vrut să le dau o nouă viață», ne spune plasticiana care întreaga viață a organizat spațiul scenelor pe care s-au jucat diferite roluri, inclusiv al său, de scenarist multipremiat, dar și de artist plastic ce și-a pregătit cu perseverență ieșirile în public, încă de la începuturile formării sale la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București și la Academia de Arte Plastice „N. Grigorescu”, la Secţia Pictură şi scenografie.

…să le ofere un nou context, o nouă haină, pe care, prin experiența de creator de costume și de viziune, ar concepe-o să fie pe măsură și, totodată, să pună în lumină frumusețea și valoarea pe care timpul și-a așezat patina și uitarea. A conceput Scenografia timpului care ne atribuie fiecăruia un rol și tuturor, amintiri. Prin pictură, colaje și asamblaje a redat, fiecărei amintiri, încă un moment să existe și să se înscrie în memoria colectivă.

Expoziția „Memoria amintirilor” a plasticienei Daniela Drăgulescu explorează valoarea trecutului de a ne fi prezent și viitor, abilitatea omului de a retrăi și, poate, renaște, prin intermediul amintirilor și a artei care le menține vii, este o însumare de talent artistic și de sensibilitate umană care ni se dezvăluie viu, prezent, ca o primenire a sufletului în fața timpului.”