MORFISM: expoziție de Luminița Perșa și Daniel Răgușitu

Nu poți vorbi despre formă fără să îți vină în minte  faimoasa carte a lui Henri Focillon intitulată Viața formelor în care istoricul avertizează asupra confuziei între formă și imagine, arătând diferența fundamentală între semnul ce „semnifică” și forma ce „se semnifică”.

Forma, este după Henri Focillon, în egală măsură: finalitate și proces, obiect și transcendentă, mărturie a vieții – „particulară, locală, individuală”  și suspendare a ei în categoria etenității. Și aceasta pentru că   „Ea se continuă, se propagă în imaginar, sau mai degrabă noi o considerăm un soi de fisură, prin care putem face să pătrundă într-un regim incert care nu este cel al întinderii spațiale și nici cel al gândirii, o mulțime de imagini ce vor să se nască.”

Proiectul expozițional pe care artiștii Daniel Răgușitu și Luminița Perșa ni-l propun în cadrul Centrului Expozițional al Universității de Arhitectură Ion Mincu , ține de traversarea „fisurii”, de spargerea limitei între întinderea spațială și registrul gândirii, de o alunecare în imaginar subtilă, diafană, incertă pentru a putea surprinde momentul inefabil în care „o mulțime de imagini vor să se nască”.

Sub titlul “Morfism” , peste 30 de lucrări realizate în maniera abstractă  (Daniel Răgușitu) sau figurativă  (Luminița Perșa),  aduc pe simeze un exercițiu de interogare a formei, de  derogare a spațiului de la cele patru dimensiuni, de suspendare a  relației materiei cu timpul. Construite în registre complementare, cele două retorici se întâlnesc în acest picaj în care semnul plastic denaturează logicile de tip mimetic.

Spectaculoasă este întâlnirea celor două limbaje, până la un punct incongruente, dar care par să se valorizeze reciproc.  Luminița Perșa  operează cu un imaginar aproape suprarealist cu ruperi de nivel și decapări ce amintesc de spațiile paradoxale ale lui Maurits Cornelis Escher, în care volumele vazelor se transformă în ferestre, spațiul colorat devine în același timp gol și plin, reducționismul abstract estompează relația aproape-departe într-un joc în care  orice volum poate fi citit drept contrariul său.

În contradicție cu nuanțele de ocru ale Luminiței Perșa, „morfologia” spațiului lui Daniel Răgușitu se construiește în explozia de culoare. Liniile nu mai delimitează corpuri sau vreun orizont, ci sunt parcă urme reziduale ale unui gând în fluxul cromatic ce topește, aproape impresionist orice tip de materialitate. Formele, singure, ca insule de lumină nu mai au nicio legătură cu vreo reprezentare, ci „se reprezintă”, „se semnifică” pe ele însele urmând definiția lui Focillon.

Continuând linia pe care cei doi artiști au trasat-o în cadrul expoziția anterioare realizată în același spațiu în acest tandem, cei doi artiști declasifică acum forma, construind morfologii noi în registrul incert în care  „întinderea spațială” devine una cu„regimul gândirii”.