Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

Open call – Premiul Art Movements Fundation

Open call – Premiul Art Movements Fundation
Doctor

Se lansează Premiul Art Movements Foundation pentru desen
contemporan

30 iunie 2023, București – Art Movements Foundation deschide apelul pentru
participarea la prima ediție a Premiului Art Movements Foundation pentru desen
contemporan, în perioada 1 iulie – 15 septembrie 2023, proiect prin care se dorește
recunoașterea și recompensarea unei opere reprezentative pentru actualitatea artistică
și sensibilitatea lumii actuale.
Inițiatorii competiției artistice, care se va derula anual, lansează provocarea de
participare la apel artiștilor români și străini aflați în orice etapă a carierei artistice, care
trăiesc, lucrează sau studiază în România, inclusiv românilor din diaspora, pentru care
desenul reprezintă o componentă importantă din practica artistică proprie.
Un juriu independent, format din personalități ale scenei cultural-artistice românești, va
desemna 50–70 de lucrări finaliste și câstigătorii ediției. Prima ediție va fi jurizată de
Petru Lucaci – artist, profesor, curator, Președinte UAP din România, Ion Grigorescu –
artist reper al ultimelor cinci decenii și simbol al experimentalismului în arta
contemporană, Raluca Ilaria Demetrescu – artistă vizuală și curatoare, doctor în arte
vizuale, Aurelia Mocanu – critic de artă și jurnalist, Alexandru Rus – colecționar de artă
și Radu Pandele – artist muralist.
Premiul întâi, în valoare de 2.500 de euro, va fi oferit autoarei sau autorului celei mai
reprezentative lucrări de desen, care se va apropia cel mai mult de cerințele de valoare
și calitate impuse de juriu, 1.500 de euro vor merge către lucrarea clasată pe poziția a
doua și 500 de euro către a treia lucrare.
Candidații la Premiul Art Movements Foundation pentru desen contemporan vor intra în
competiție și pentru Premiul Colecționarului, oferit anul acesta de Alexandru Rus.
Aplicațiile se acceptă exclusiv online, până la data de 15 septembrie 2023. Dosarele
eligibile de candidatură vor conține fotografii de calitate a cel mult trei lucrări de artă de
maximum 100×100 cm, realizate pe suport de hârtie, carton, textil – în creion, cărbune,
pastel uscat, cerat sau gras, tuș, acuarelă, sanguină, cărbune, cărbune presat, grafit,
fetru, markere, estompă, guașă sau tehnică mixtă, alb/negru sau color. Nu se acceptă
tehnici digitale, pictură, obiect, instalație, sculptură.
Prin Premiul Art Movements Foundation pentru desen contemporan, tânăra fundație
culturală își propune să ofere o mai mare vizibilitate desenului, disciplină artistică aflată,

în continuare, în umbra reginei artelor – pictura – și să contribuie, astfel, la dinamizarea
unei piețe de artă care să încurajeze achiziționarea desenului contemporan si in
Romania.
Repoziționarea favorabilă pe scena artistică internațională a desenului contemporan,
începând cu anii 2000, a determinat creșteri de până la cinci ori a cotei artiștilor ce
practică constant această disciplină, pe piața internațională de artă. La revirimentul
desenului au avut și continuă să aibă contribuții galerii private și muzee din SUA,
Franța, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii – prin proiecte, expoziții și târguri anuale
dedicate exclusiv promovării desenului.
Art Movements Foundation va conecta colecționarii și publicul larg cu cele mai
reprezentative lucrări de desen prin expoziția AMF – Contemporary Drawing, care va
avea loc în toamna anului curent.
Concursul de artă Premiul Art Movements Foundation pentru desen contemporan și
expoziția anuală AMF – Contemporary Drawing sunt susținute de:
Parteneri strategici: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Universitatea Națională de
Arte din București
Partener principal: Scemtovici & Benowitz Gallery
Partener: Alert Studio
Parteneri media: Agerpres, Amos News, Revista Arta, Agenția de Carte, Coolt Neamț,
Curatorial, Empower Artists, Modernism, Radio România Cultural, Radio România
Internațional, Zeppelin, Zile si Nopți
Partener monitorizare: Klarmedia

Despre Art Movements Foundation
Art Movements Foundation este o fundație culturală independentă care a luat ființă în 2022 în România cu scopul de a contribui la dezvoltarea mediului românesc de artă prin proiecte care crează conexiuni între artiști, colecționari și public, din dorința de a aduce valoare pentru toți actorii implicați – de la mediul academic și independent la galerii, muzee, instituții și publicul larg.

contact@artmovements.ro
www.artmovements.ro