Pictura lui Eugeniu St.Albu

Un pictor special din perspectiva destinului artistic este Eugeniu Șt. Albu care toată viața a fost preocupat de schițe și crochiuri, pictarea geografiei dobrogeane și de structurile portuare, în timp ce valorifica și studiile de la Facultatea de Construcții Hidrotehnice din cadrul Institutului de Construcții București. Acesta a avut norocul de a-I întâlni pe Eusebio Spânu și pe Gheorghe I. Anghel, care l-au determinat să se specializeze în genul picturii și să devină membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România în cadrul Filialei Constanța 1. Dragostea lui pentru spațiul unde s-a născut și unde trăiește i-a statornicit o viziune plastică bazată pe griuri colorate, menținute în compoziții bine structurate, definind în special peisajul, natura specifică zonei și fragmente citadine. Unii ar putea spune că aspectele inspirate de portul Constanța s-ar apropia mai mult de lucrările cu temă, însă compozițiile lui Eugeniu Șt. Albu au calitățile lor în ceea ce privește cromatica și pensulația vibrantă, făcând privitorul să simtă zbatere valurilor, deplasarea înceată a aerului, mișcarea molcomă a Munților Măcinului și efectele de atmosferă. Pictorul alternează modalitatea de transpunere a tușelor și, de la ample trasee de pensulă, trece cu ușurință la o fragmentare impresionistă a acesteia, amintindu-ne de stilul unor artiști din perioada interbelică, menținându-și abordarea și în ecouri ale plein-air-ului. Ne dăm seama că studiul de atelier și vechii noștri maeștri i-au fost exemplele care l-au însoțit mereu, dar privirea pictorului asupra misterelor Mării Negre nu au înseamnat numai portul, ci și oprirea penelului său asupra valurilor, asupra alăturării pământului, apei și cerului, Constanța peninsulară făcând obiectul unor preocupări vizuale, datând din perioada tinereții. Divizionismul cromatic este cel care separă șuprafețele ori le unește în abordări de nuanțe dintre cele mai neașteptate, păstrate în paleta de griuri rafinate, sugerând greutate atunci când intensitatea lor este obținută din consistența pigmentului mai închis, și evocând zone aerate, delicat grizate, prin folosirea albului în cantitate mai mare, fără a se îndepărta de tonurile care îi caracterizează pictura. Babadag, Medgidia și Rasova sunt consemnate cu sentimentul tărâmurilor suprarealiste ale copilăriei, când, din căruța tatălui, energiile pozitive ale Munților Măcinului s-au transmis memoriei lui Eugeniu Șt. Albu. Acestea aveau să se concretizeze într-o serie de compoziții, în care va specula lumina colorată, creatoare de abisuri și peisaje interioare, folosindu-se de datele figurative ale lumii exterioare. Ciclul „Vibrații cosmice” este o continuare pe verticală a mării sau cel puțin așa o percepe artistul prin impresiile cromatice transpuse și prin modul de metamorfozare al climatului vizual selectat. Acesta are consecințe mistice asupra modului cum artistul percepe spațiile văzute și necunscute pe deplin, decât prin intermediul spiritului, cee ace îl determină să surprindă prin discrete sugestii duhuri ale apei și văzduhului, dominând lucrările de mari dimensiuni și cu forță de expresie. Nuanțele de albastru domină și aici, după cum notele de abstractizare sunt mai accentuate, susținând o picturalitate evidentă. Seria de marine sunt realizate printr- o consistență a materiei picturale, deseori perspectiva supraetajată alternând cu adâncimi care au în prim plan case sau stafilopozi ori margini de țărm, care din loc în loc, înaintează spre apă. Culorile au greutatea mineralelor, iar o parte dintre lucrări au calități senzitive. Peninsula este evocată prin numeroase imagini ale Cazinoului, reprezentat din diverse unghiuri, în abordări stilistice diferite și în momente distrincte ale zilei, într- o mare forță de înțelegere a mai multor chei de interpretare a motivului plastic. Surprins în date arhitecturale generale, dar ușor recognoscibil, ori păstrând iluzia formei acestuia, ca într-o amintire din vremuri îndepărtate, monumentul Art Nouveau este unul dintre subiectele asupra cărora artistul revine recurent. Casele vechi îi permit să creeze halouri de culoare sau să potențeze urmele timpului prin specularea pastei cu asperități la atingere. Ductul pensulei trasează când linii gestuale în geometriile volumelor menținute în degradeuri, când relevă căldura cromatică punctată de bătaia soarelui. În grafică, tehnica mixtă, cărbunele, tușul, cerapastelul ne arată un artist hotărât în expresie. Pe lângă peisaje, în acest caz, sunt prezente și portretele, sub forma schițelor, a crochiurilor sau a studiilor de atelier. Imagini rurale, arabescuri vegetale, cascade, dau titlurile unor grupaje de compoziții, definind linia stilistică a lui Eugeniu Șt. Albu, identificabilă printre discursurile plastice ale contempranilor.

Ana Amelia Dincă