Cristian Sima, la Sala „Atelier” a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia, sâmbătă, 1 martie 2025, ora 13,30

Scenele de interior potențează capacitatea artistului de a înțelege compoziția, sursele iconografice aflându-se în cultura sa, în deschiderea pe care o are pentru discipline ale gândirii, pentru asocieri inedite de idei și elemente. Cristian Sima are o complexitate în construirea micilor istorii ale ființei, asociind aspecte verosimile cu anumite componente fantastice, astfel încât, câmpul imagistic să devină incitant prin asamblajele vizuale. Situațiile în care sunt implicate personajele au nevoie de acea susținere cromatică, necesară amplificării mesajului declanșator de povești. Istorisirile imaginate, având chei esoterice de interpretare și o simbolistică implicând bucuriile și tristețile omului, sunt conturate într-o abordare figurativă, căutând mereu un „ceva” care să înlăture eșecurile cotidiene și să găsească sensurile potrivite existenței. Forțele exterioare, care influențează nefast soarta omului sunt menținute în afara spațiului imaginii, iar ceea ce vedem noi esențializează dorința de bine și bucurie. Circumstanțele în care omul încearcă să se echilibreze sunt narate de Cristian Sima sub forma unor metafore, reașezând liberul arbitru pe lista priorităților existențiale. Diferite gesturi și simboluri, muzicanți și arlechini, cortine și păsări, plasează prezența insului în acțiuni care să-i evoce și mai mult latura fantastică și puterea de a-și purta cu sine visele, de a-și prioritiza o viață care să îi păstreze nealterat spiritul. Pe de altă parte, spectacolul aparent al unei lumi mereu surprinzătoare, în căutarea fie și a unor bucurii mărunte, implică și o atenție a artistului pentru figura umană și pentru trăirile care se pot citi în funcție de aspectul decorului teatral și misterios. În compozițiile lui Cristian Sima apare mereu surpriza marcată de un element, de o scenografie, proiectându-i sensul într-o direcție neașteptată. Lumina nu este uniformă și implică, prin conotațiile ei simbolice, o anumită stare de beatitudine și o mișcare susținută, mai ales, prin gesturile delicate ale personajelor. Tenta alegorică creează un balans între dramă și bucurie, între stări euforice și ideea călătoriei continue a omului prin intermediul imaginarului. Articularea atmosferei compoziției prin contraste terne percutează într-o simbioză între lumină și culoare, între un dramatism abia perceptibil și impresia de izolare în geometria timpului.

Ana Amelia Dincă