Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 02/12/2023

Scroll to top

Top

Recuperarea unei capodopere @ Târgu Mureş - UAP

Recuperarea unei capodopere @ Târgu Mureş
Doctor

Ion Vlasiu. Stihiile războiului. Recuperarea unei capodopere

Curator: Dorel David Morar

Coordonator expoziție: Cora Fodor

Vernisaj: vineri, 22 septembrie 2023, ora 18.00

Locația: Galeria Art Nouveau (Palatul Culturii, str. George Enescu 2)

Perioada de vizitare: 22 septembrie – 4 octombrie 2023

Organizator: Muzeul Județean Mureș – Secția de Artă

Parteneri: Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu Mureș, Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Târgu Mureș, Asociația Atrium Musei, Crama Villa Vinèa, Primăria Târgu Mureș.

Parteneri media: AGERPRES, Duna TV, Erdély FM, Erdély TV, Evenimente muzeale.ro, Invie Tradiția, Kultura.hu, Krónika.ro, Marosvásárhely Rádió Románia, Maszol.ro, Modernism.ro, Népújság, PROPAGARTA, Punctul.ro, Rádió GaGa, Radio Târgu Mureș, Radio România Actualități, Székelyhon, TVR, Visit Mures, Zi de Zi.

Muzeul Județean Mureș – Secția de Artă organizează în perioada 22 septembrie – 4 octombrie 2023, în Galeria Art Nouveau a Palatului Culturii, o expoziție axată pe o lucrare a artistului Ion Vlasiu, cu titlul Stihiile războiului, salvată de la uitare de unul dintre specialiștii noștri, sculptorul-muzeograf, Dorel David Morar.

În cadrul evenimentului expoziției va fi prezentată și broșura „Ion Vlasiu. Stihiile războiului. Recuperarea unei capodopere” care cuprinde în text și imagini contextul în care artistul Ion Vlasiu a creat lucrarea Stihiile războiului, fragmente din jurnalele sale, istoricul acesteia, degradarea ei și apoi recuperarea prin restaurare de către sculptorul Dorel David Morar, mărturii ale câtorva artiști despre ea, bibliografie selectivă și repere biografice ale artistului.

Tot cu ocazia vernisajului, va fi lansată și publicația cu titlul „Localism și europenism în arta transilvăneană după 1918”, rezultat al conferinței prilejuite de deschiderea Galeriei Ion Vlasiu (1908–1997), în cadrul Palatului Culturii din Târgu Mureș. Publicația conține studii și cercetări ale unor personalități marcante în domeniu, profesori, cercetători, istorici și critici de artă, artiști din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Bistrița-Năsăud și Târgu Mureș, interesați atât de personalitatea artistului Ion Vlasiu, cât și de modul în care acesta a marcat cultura națională, de conexiunile și relațiile sale cu alte personalități culturale notorii ale perioadei interbelice și postbelice, cât și de contextul istoric și social în care și-a desfășurat activitatea, de specificul identitar transilvănean, dar și național și de conexiunile, specificitatea, sincronul sau decalajul față de mediul european.

Ion Vlasiu (1908-1997) s-a născut în zona Mureșului (Lechința), a făcut școala la Târgu Mureș și mai apoi la Cluj, iar după 1940 se stabilește definitiv la București unde se conturează perioada de maturitate artistică. Dorința de regăsire a naturii și frumusețea peisajului de pe valea Mureșului îl vor determina ca din anii ’70, să-și instaleze atelierul de vară la Bistra Mureșului (Deda, județ Mureș), spațiu descoperit cu mult timp înainte, în anii ’50. Aici, în grădina casei-atelier, prin lucrările pe care le-a conceput în armonie cu natura, a închipuit un „spațiu mitic” evocând acel râvnit „Paradis terestru”. În acest cadru, s-a născut și lucrarea Stihiile războiului, o traducere în arta cultă a artei populare cu încărcătura semantică impregnată de artist. Deopotrivă inspirat, provocat, contrariat și sedus de formele create de natura locului, în același timp inspirat și de ingeniozitatea, expresivitatea și fragilitatea formelor create de natura umană a locului (în acest caz, sperietorile), întrepătrunzându-se uneori cele două aspecte, a declinat tema stihiilor în multiple variante. Le regăsim atât în desene cât și în pictură și sculptură, conferindu-le sensuri diferite, cu straturi de înțelegere profundă. Parcurgând jurnalele, aflăm din gândurile sale că sperietorile sunt „fantezie grotescă în care spaima e soră bună cu umorul”, că stihiile naturii: „vânturile și ploile toamnei le sunt fatale” și că Stihiile războiului „le-am făcut pornind de la sperietori”. Referindu-se tot la ele, menționează prin altele: „E puțin cât am putut transpune la alt nivel, un mod estetic fantast, adică incluzând forțe și porniri stihinice cu care omul luptă de veacuri și nu renunță. […] Cred că am reușit să ridic estetica populară a sperietorilor într-o lucrare semnificativă. Este lucrarea intitulată Stihiile războiului. Țăranii au botezat-o și mai expresiv: Câinii războiului. […] nu știu când și unde își va face debutul această lucrare, nici ce ecou va avea. Nu putem prevedea ecoul public al unei lucrări, dar tocmai din această îndoială se naște tensiunea dintre artist și public.”

Astfel, lucrarea a avut un parcurs greu de definit. Realizată între anii 1968 și 1976, a fost de două ori prezentată în spațiul public: prima oară, la Pavilionul românesc al Bienalei de la Veneția, în anul 1976, și a doua oară în 1984, la Sala Dalles, București, în cadrul unei ample expoziții retrospective – totală – cum a fost numită într-un articol, de către criticul de artă Virgil Mocanu.

După aceste două prezențe a urmat o lungă și nemeritată pauză (locul lucrării ar fi într-un spațiu public, cu expunere permanentă) în depozitul atelierului de la Bistra Mureșului, unde, în timp, a suferit degradări care au adus-o la starea de a nu mai putea fi expusă. Iat-o acum la a treia expunere publică, într-un context de o îngrijorătoare actualitate.