Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

Resurecție @ Bucureşti

Resurecție @ Bucureşti
Nistor Laurențiu

„Resurecție”, o expoziție-instalație marca Raportoru, de Paște, la Galeria CREART

Vineri, 29 martie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria CREART din București (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7), are loc vernisajul expoziției personale cu titlul „Resurecție” a artistului vizual Eugen Raportoru. Curatoriată de Ana Daniela Sultana, expoziția este organizată de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și poate fi vizitată în perioada 29 martie – 9 mai 2024.

„Tot mai rafinată și mai conceptuală, practica artistică a lui Eugen Raportoru, care pendulează cu versatilitate între pictură și instalație, surprinde de această dată prin minimalism și monocromie, fără a lăsa, însă, nici cel mai mic detaliu în afara unei veritabile structuri metaforice. Vernisajul are loc într-o zi de vineri, perioada de desfășurare a personalei este cuprinsă între Paștele Catolic și cel Ortodox, iar selecția expozițională propune numai trei lucrări de pictură de mari dimensiuni, fiecare reprezentând o cruce. Dacă faimoasele sale instalații anterioare «Camera copilăriei» (MNAC), «De căruță» (ICR Londra) sau «Răpirea din Serai» (Bienala de la Veneția) abundă în clișee și elemente componente, în «Resurecție» Eugen Raportoru vine cu o simplitate debordantă, sobră și copleșitoare pentru a transmite un mesaj artistic ca o binecuvântare pascală. Bineînțeles, posibilitățile de receptare pot fi mult mai numeroase, dacă ne gândim, bunăoară, la propria cruce (cu sensul de destin) pe care și-o poartă fiecare, chiar și Eugen Raportoru. O expoziție-instalație în care cromatica semnătură, cu griurile care l-au consacrat deja pe artist, alături de componente subtile, folosind inclusiv ingrediente olfactive purificatoare, ne dau măsura unei complexe personalități artistice recunoscute internațional. Resurecția este, astfel, și o formulă stilistică de sondare vizuală a tainei Crucii, și o terapie artistică eliberatoare de toate griurile zilei.” (Ana Daniela Sultana)

Eugen Raportoru (n. 1961, București) este un artist vizual român, decorat în 2024 de către Președintele României Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria C – „Artele plastice”. Absolvent al Universității Naționale de Artă din București, Departamentul Pictură (licență în 2009 și master în 2011), Eugen Raportoru este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România încă din 2010, primind premiul pentru pictură din partea acesteia în repetate rânduri. Activitatea sa expozițională este vastă și cuprinde, pe lângă un număr impresionant de expoziții personale și de grup, participări la bienale, saloane și târguri de artă atât locale, cât și internaționale. Practica sa artistică se concentrează în principal pe două modalități de expresie plastică: pictură și instalație. În 2020, instalația sa cu titlul „Camera copilăriei” a fost achiziționată de către Muzeul Național de Artă Contemporană al României. În 2022, expoziția sa „Răpirea din Serai”, comisionată de ERIAC, a fost prezentată ca eveniment colateral al celei de-a 59-a ediții a Bienalei de Artă de la Veneția, iar în țară a deschis la Muzeul Național al Țăranului Român expoziția despre deportarea romilor, „Gelem, Gelem, Samudaripen”. În 2023, a vernisat o altă expoziție personală de referință – „Eugen Raportoru. Patrimoniu”, la Sala de Marmură de la parterul Muzeului Național de Artă Contemporană al României. A mai expus, de asemenea, la ICR Londra, la Academia Regală de Arte din Londra, la Vatican sub egida UNESCO, la Muzeul Etnic din Oslo și Stockholm, în multe muzee de artă din țară (Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Arta Modernă și Contemporană „Pavel Șușară”, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, etc.), precum și în numeroase galerii și centre de artă.

Ana Daniela Sultana este curatoare și publicistă, absolventă a Universității a de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Istanbul, ICR Viena, Forumul Cultural Austriac București, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.

Construită pe formatul unui white box, Galeria CREART – un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – este un spațiu expozițional dedicat artei contemporane, cu solo show-uri ale unor nume consacrate, dar și ale unor artiști emergenți.