REVERIILE LOCUIRII @ Târgu Jiu

Vernisaj expoziție de pictură „REVERIILE LOCUIRII”, a artistului Aurel PETRESCU la Galeria de Artă „Constantin Brâncuși ”din Târgu Jiu
Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, organizează Vineri 17 Iulie 2026, ora 18.00., la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși “din Târgu Jiu, strada Traian nr. 7., parter, vernisajul expoziției de pictură „REVERIILE LOCUIRII”, a pictorului Aurel PETRESCU, curatoriată de Conf.univ.dr.habil Vasile FUIOREA.
Evenimentul este organizat de Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Filiala Râmnicu Vâlcea UAP din România, și Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Domeniul Arte Vizuale.
Aurel Petrescu este artist profesionist pictor, membru al Filialei Râmnicu Vâlcea a UAP din România, cunoscut publicului iubitor de artă, absolvent al Masterului Conservare și Restaurare din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă/ Universitatea din Craiova, fiind apreciat de critica de specialitate pentru activitatea sa artistică. Începând din anul 2000 expune în mod regulat în expoziții personale sau de grup, pe simezele galeriilor de artă și a marilor muzee din țară (București, Craiova, Slatina, Turnu. Severin, Târgu Jiu, Vâlcea, Calafat) și de peste hotare (Vidin – Bulgaria)
Expoziția „REVERIILE LOCUIRII”, pune accentul pe reverie ca stare de visare și introspecție a artistului, în contact cu percepția și reflecția asupra lumii, mediind între livrarea observațiilor și proiecțiile imaginative, care completează substanțial narativul picturii, punctând conținuturile plastice din pânzele expuse.
Artistul recuperează lumea pictural, și o restituie privitorului ca pe un loc paradisiac, punând accentul pe rolul impresiv, expresiv și simbolic al culorii, pe care o distribuie cu patos în spațiul delimitativ al pânzelor.
Curator :Conf.univ.dr.habil Vasile FUIOREA
Expoziția este deschisă publicului la Galeria de Artă „Constantin Brâncuși ”din Târgu Jiu în perioada 17 -30 Iulie 2026
Comentarii recente