Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

Rezidență Tescani 2022

Rezidență Tescani 2022
Nistor Laurențiu

Ediția 2022 a Rezidenței Internaționale de la Tescani, ce a dăinuit prin valoarea intrinsecă a manifestului artistic scris, an de an, de către artiștii invitați, desigur, a ajuns la final. Tescaniul ca simbol al unei matrici culturale vii, în perpetuă dezvoltare și integrare a fenomenului artistic actual, a fost și în acest an un proces decantat calitativ, o sinteză prin culoare și formă, situat în afara timpului mundan, cu acel puls de autenticitate și diversitate vital artelor actuale.   

Cei 23 de artiști, Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Dionis Pușcuță, Dumitru Bolboceanu, Gabriela Culic, Valeriu Șușnea, Diana Brăescu, Gheorghe Zărnescu, Laurenșiu Mogoșanu, Sorin Otînjac, Cladiu Ciobanu, Ovidiu Ionescu, Florin Șuțu, Ilie Chioibaș, Dumitru Macovei, Luminița Radu, Alexandru Macovei, Mariana Constantinescu, Bianca Rotaru, Elena Lupașcu, Aknay János, Ovidiu Ungureanu, Ammar Alnahas, vor oferi prin expozițiile itinerante rara ocazie de a savura un alt tip de sensibilitate, conceptualizare, reinventare a cadrelor ce definesc arta. Un atelier versatil, lucrările realizate în tabăra de la Tescani aduc în prim nu numai propriile explorări, ci diferitele tendinţe ale artelor contemporane din toate părțile ţării. De la peisajul apropiat al naturii, la peisajul mental sau sufletesc al artiştilor, această ediție încorporează elemente-simbol sau manifeste, fără asumarea implicită a unui program estetic sau conceptual uniformizant. Tabăra din acest an se particularizează printr-un discurs angrenat în actualitate, antrenând multiple sensuri şi reacţii în decodificarea lucrărilor, lucrări pe care vă invităm să le parcugeți pe ritmurile Trioului Boema, ori pe cele ale propriei structuri umane. 

De notat și vizitat expoziția sculptorului Laurențiu Mogoșanu în capela Rosetteștilor din curtea conacului și galeria „Ilie Boca” de la parterul Merariei, gândită de organizatorul rezidenței, Ovidiu Ungureanu. Portretele iconografice ale serafimilor, esenţializate şi lăsate ca sensul şi nu imaginea să evoce sacrul, redefinesc în termenii spiritualităţii universale valorile şi semnificaţiile cunoaşterii religiosului, traiectoria fiind cea a “interiorului” înspre exterior.

curator, Maria Bilașevski

O Rezidență de neuitat

De aproape 150 de ani, conacul de la Tescani este un lăcaș al artei. Frumosul se află la el acasă aici, între aleile de plopi unde persistă amintirea boierilor Rosetti-Tescanu, a lui George Enescu, a lui Mihail Jora… În ciuda atacului brutal al regimului comunist,  care a încercat să radă orice amintire culturală, orice rămășiță a frumosului, Tescanii au rezistat și s-au regândit și transformat. Pe urmele marilor înaintași au pășit mai apoi Ilie Boca, Horia Bernea, Johnny Răducanu, Andrei Pleșu, Mihai Sârbulescu, Viorica Cortez și atât de mulți alții.

Tradiția culturală a așezământului de la Tescani este o prețioasă amintire, dusă mereu mai departe prin tabere de creație și rezidențe culturale care acoperă practic tot ceea ce înseamnă cultură… Pe această linie se aituează și Rezidența inițiată de Ovidiu Ungureanu în parteneriat cu Muzeul Național George Enescu și Complexul Muzeal Iulian Antonescu. Ediția din acest an a fost una plină de surprize, aducând pentru toți cei care au trecut pragul domeniului de la Tescani întâlniri inedite, creatoare de experiențe de neuitat. În incinta vechii capele de pe domeniu se află lucrările lui Laurențiu Mogoșanu, întrunite sub sugestivul titlu de „Îmbisericire”, omagiu adus sfinților Brâncoveni de la a căror sanctificare se împlinesc trei decenii. Galeria Ilie Boca de la parterul Merăriei găzduiește o expoziție de fotografie și film sub semnătura lui Ovidiu Ungureanu care aduce laolaltă experiențele artistului în ultimii șase ani petrecuți la Tescani. Nu în ultimul rând, pe 13 august, la apus, a avut loc pe scena de la Tescani un recital susținut de Trio Boema: soprana Gabriela Iștoc, alături de Sorin Sîrbu la clarinet și de Mihaela Spiridon la pian, spre deliciul artiștilor aflați în tabără dar li spre încântarea vizitatorilor.

Conacul de la Tescani este un perpetuu prilej de admirație și bucurie, iar organizatorul Rezidenței, Ovidiu Ungureanu, alături de partenerii de suflet de la Muzeul Național George Enescu, secția Dumitru și Alice Rosetti Tescanu-George Enescu ține să le mulțumească atât artiștilor care au poposit printre amintirile de la Tescani, cât și vizitatorilor, iubitorilor de frumos care au petrecut momente de plăcere și încântare aici, în locul unde Enescu a finalizat de compus Oedipe… Vă așteptăm și la anul!

Vernisajul expoziției și lansarea albumului vor avea loc la Galeriile Alfa, al Complexului Muzeal Iulian Antonescu, de Noaptea Europeana a Muzeelor 2023.

Participanții Rezidenței Tescani 2022 au fost: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Dionis Pușcuță, Dumitru Bolboceanu, Gabriela Culic, Valeriu Șușnea, Diana Brăescu, Gheorghe Zărnescu, Laurențiu Mogoșanu, Sorin Otînjac, Claudiu Ciobanu, Ovidiu Ionescu, Florin Șuțu, Ilie Chioibaș, Dumitru Macovei, Luminița Radu, Alexandru Macovei, Mariana Constantinescu, Bianca Rotaru, Elena Lupașcu, Aknay János, Ovidiu Ungureanu, Ammar Alnahas, Maria Bilașevschi (curator).

                                                                                                  Ovidiu Ungureanu