Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

RUXANDRA GAROFEANU 09.03.1944 – 17.01.2021

RUXANDRA  GAROFEANU 09.03.1944 – 17.01.2021
Nistor Laurențiu

Uniunea Artiștilor Plastici din România anunță cu regret încetarea din viață a unei personalități de marcă în domeniul artelor, RUXANDRA GAROFEANU.

            Critic de artă inspirat, realizator tv de emisiuni culturale profund documentate, prieten sincer al artei și creatorilor de artă, RUXANDRA GAROFEANU și-a dedicat viața încercărilor de a înțelege și promova fenomenul creației artistice, de a cuprinde în esența exprimării forma și conținutul scînteii divine. Rămîn mărturii reportajele, interviurile, expozițiile curatoriate, înscrisurile pentru răspunsul aflat la sensul întrebărilor :”DE CE și CUM”

            Transmitem compasiune familiei și prietenilor.

            Dumnezeu s-o odihnească!

Uniunea Artiștilor Plastici din România este profund îndurerată de pierderea unuia dintre cei mai valoroși membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Doamna Ruxandra Garofeanu s-a stins din viață, dumincă seara, pe data de 17 ianuarie 2021.

Ruxandra Garofeanu, a fost membră a Secției de Critică de la numai 25 de ani (1969) și, încă de la acea vârstă, a cunoscut cei mai iluștri critici de artă internaționali ai vremii: Giulio Carlo Argan, Sidney Geist, Carola Gideon Welcker, Jacques Lassaigne, Giuseppe Marchiori.

Și-a dedicat întreaga viață artei și artiștilor fără oprire, fără bariere, împlinind vise, pe ale ei dar mai ales pe ale altora. Pentru ea imposibilul era de neconceput și așa a realizat proiecte ambițioase, numeroase expoziții naționale și internaționale, dar și, timp de 35 de ani, emisiuni TV pe care le-a construit cu deplina dăruire: ”Salonul TV al Artelor Frumoase”, la ”Revista Literar Artistica TV”, ”Muzee si Expozitii”, “Comori ale artei romaneşti din muzeele ţării”.

 ”Eram în contact permanent cu opera de artă fie prin intermediul expoziţiilor, al muzeelor sau al atelierelor.” Ruxandra Garofeanu (interviu)

”Trebuie să ştii să profiţi de orice moment propice ţi se iveşte în viaţă, să nu pregeţi nimic pentru a învăţa mai multe, pentru a aprofunda lucruri văzute în pripă, la alte vârste, pentru a pune în circulaţie valori, adesori sortite uitării, deteriorării. O re-paginare, o raportare inedită, poate trezi nebănuite consonanţe, poate elucida multe semne de întrebare, stabili noi paternităţi. Nu e obligatoriu, dar se întamplă adeseori.” Ruxandra Garofeanu (interviu)

O să ne lipsiți enorm, stimată doamnă Ruxandra Garofeanu! O să trăiți veșnic în memoria și în inimile noastre și a tuturor generațiilor care vor veni!

Adela Mara