Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 09/11/2024

Scroll to top

Top

SALONULUI ARTELOR VIZUALE HUNEDORENE „LˈExpression libre” @ Hunedoara

SALONULUI ARTELOR VIZUALE HUNEDORENE „LˈExpression libre” @ Hunedoara
Doctor

Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara vă invită la deschiderea SALONULUI ARTELOR VIZUALE HUNEDORENE „LˈExpression libre” ce va avea loc luni, 18 decembrie 2023, la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva, începând cu ora 17.00.

„Pentru Filiala Deva a U.A.P. din România, anul 2023 a fost unul bogat în manifestări expoziționale de o înaltă ținută artistică.
În suita de expoziții, un loc aparte îl are Salonul artelor vizuale hunedorene, organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a U.A.P.R. la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva. Intitulat sugestiv „LˈExpression libre”, salonul este o sinteză armonioasă și un reper valoric pentru toate domeniile de expresie plastică: pictură, grafică, sculptură, arte decorative și multimedia, artiștii profesioniști expunând cele mai recente și reprezentative creații.
Am dorit să realizăm un act cultural major care să permită individualității creatoare să se exprime cât mai liber în contextul actualității artistice. Este un bun prilej de a urmări fructuosul dialog dintre tradiție și actualitate, calitate și prestanță.
Pe simeze întâlnim lucrări ale artiștilor consacrați ce-și exercită profesia de multă vreme și cărora li se alătură artiștii tinerei generații, cu o evidentă forță artistică. Diversitatea stilistică, ampla gamă de mijloace de expresie și opțiunile conceptuale dau ansamblului expozițional potențial și valoare artistică. Dominanta salonului este cromatica, în timp ce forma pare să dețină un rol secundar. Culoarea o regăsim nu numai în domeniul picturii, ci și în cel al graficii, artelor decorative și al multimediei. Formele aparțin sculpturii, dar și artelor decorative. Apar și unele particularități, cum ar fi: pictura, care oferă spectaculozitate, grafica – rafinament, sculptura ne introduce în lumea volumetriei, artele decorative în zona particularităților liniștitoare și multimedia în universul resuscitării realului.
Salonul artelor vizuale rămâne principala acțiune realizată după un an de activitate în atelier și este un mod de a marca un important moment din biografia artistică a comunității și a fiecărui artist în parte. Este unul din puținele evenimente culturale care și-a păstrat continuitatea, unitatea, ținuta, prestanța și valorile.”

Curator, Doina Reghiș Ionescu

Expoziţia va fi deschisă în perioada 18 decembrie 2023 – 15 ianuarie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

„LˈEXPRESSION LIBRE” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Vă așteptăm cu drag!