Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

Sărbătoarea Breslei 2020 @ Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Nistor Laurențiu

AFAPRR- Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România organizează „Sărbătoarea Breslei”, începând din 2015, împreună cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, gazda și totodată partenerul său tradițional, cel mai vizitat obiectiv cultural din Bucureşti. Evenimentul este pilonul principal al expozițiilor filialei, alături de Anuala de artă religioasă și restaurare, găzduită de asemenea de Muzeu, în primăvară. Vernisajul la Sărbătoarea Breslei creatorilor de artă religioasă și a restauratorilor se desfășoară mereu pe 18 octombrie, în ziua praznicului Sf. Apostol și Evanghelist Luca(conform tradiției Bisericii, întemeietorul iconografiei și sfânt ocrotitor al iconografilor). Proiectul a fost inițiat de Cristian Olteanu, președinte al AFAPRR (2014-2018), continuat de dr. Irina Sava, președinte al AFAPRR din 2018.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 octombrie – 18 noiembrie 2020, la Sala “Gheorghe Focșa” a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Șos. Kiseleff nr. 28, sector 1, București.

Deschiderea filialei noastre AFAPRR: Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România către ceilalţi artiști care fac parte din alte filiale(bucureștene și teritoriale) ale Uniunii Artiștilor Plastici din România: pictură , sculptură, grafică, arte decorative etc. este concretizată prin faptul că anual pe simeze sunt lucrări realizate în diverse tehnici, realizate de zeci de artiști din filialele menţionate, evident alături de creatorii de artă religioasă și de restauratorii membri AFAPRR a UAP din România.

Evenimentul comemorativ și totodată de prăznuire va avea loc duminică, 18 octombrie 2020, astfel: de la orele 13:00 va avea loc slujba de pomenire a „zugravilor de supțire”, artiştii plastici autori de artă religioasă şi restauratorii trecuți la cele veşnice. Slujba se va oficia la Biserica Timişeni, județul Gorj, din incinta Muzeului. Vernisajul expoziției se va face în condițiile impuse de către autorități pe timpul pandemiei, având în vedere măsurile de prevenție COVID 19, de la orele 14:00, la Sala “Gheorghe Focșa” a Muzeului.

Curator: Eduard Stoenică; echipa de organizare: Irina Sava, Claudiu Victor Gheorghiu, Marlena Târcavu, Laura Flore.

Parteneri: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România Antena Satelor, Trinitas TV, Radio Trinitas, ziarul Lumina, Intell News, ziarul Jurnalul Bucureștiului ” Le Petit Parisien”, Vacanțe la țară, Itsy Bitsy, TVR 1, ziarul Ultima Oră.

Text și prezentare: Claudiu Victor Gheorghiu©, artist, membru titular AFAPRR, totodată consilier media și al CD al AFAPRR, membru al Consiliului Director al VISARTA, în subsidiar jurnalist cultural, 16 octombrie 2020

Sursa: https://afaprr.ro/site/post/empty-9