Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 23/12/2024

Scroll to top

Top

Spaţial @ Râmnicu Vâlcea

Spaţial @ Râmnicu Vâlcea
Nistor Laurențiu

În data de 11 ianuarie 2023, ora 18ꓽ00, la Galeria Cozia Pasaj 2 din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie SALONUL ANUAL AL FOTOCLUBULUI FLOAREA DE COLŢ RÂMNICU VÂLCEA.

Manifestarea este dedicată „Zilei Artei Fotografice în România”, stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 458/2010, 11 ianuarie fiind ziua de naștere a lui Carol Popp de Szathmary (1812-1887), recunoscut ca primul fotograf al României, precum şi data „Festivalului Internaţional de Fotografie Carol Popp de Szathmary 2023”.

Vor fi expuse 40 de lucrări aparţinând membrilor fotoclubului „Floarea de colț” din România, Germania, Franţa, Serbia şi Anglia: Adriana Ceaușescu, Anca Roşu, Andreea Popescu, Andrei Grosoșiu, Bogdan Ioan, Cătălin Vezetiu, Claude Aubè, Daniel Chiosilă, Daniela Iancu, Dušan Živkić, Elena Simion, Ioan Ciobotaru, Laurenţiu Mărgineanu, Marius Cinteză, Nicolae Sotir EFIAP, Ovidiu Şelaru, Rucsandra Călin EFIAP/GOLD, Sorin Mateescu, Tavi Aniniş și Trestian Găvănescu AFIAP. 

Salonul se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România și al Asociaţiei Internaţionale EuroFotoArt, fiind organizat de Fotoclubul Floarea de Colț în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Evenimentul face parte din manisfestările prilejuite de „Ziua Culturii Naţionale”.

Expoziția SALONUL ANUAL AL FOTOCLUBULUI FLOAREA DE COLŢ DIN RÂMNICU VÂLCEA va fi deschisă în perioada 11 ianuarie – 09 februarie 2023.

            Vineri, 13 ianuarie 2023, la ora 18ꓽ00, în Galeria Artex, Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea  expoziția de pictură și obiect „Spațial” a artistului Marcel Duțu.

            Curatoriată de Gheorghe Dican, expoziția își propune reunirea și prezentarea sub un titlu simbolic și sugestiv a lucrărilor realizate de artist în ultimii ani, atât în tehnica picturii, cât și prin construcția de obiecte tridimensionale, înglobând diverse tipuri de intervenții cromatice și texturale.

            Artistul continuă să dezvolte aici stilul său caracteristic și deja ușor recognoscibil pentru vizitatorii obișnuiți ai galeriilor vâlcene, integrând filigranul complicat al tușelor și scurgerilor de negru sau culori primare, suprapus pe suprafețele accidental neregulate, când netede, când texturate, dar constant albe și tridimensionale… Trimiteri expresive la schemele întortocheat-geometrice ale microcosmosului tehnologiei, reprezentat cu mijloacele artei abstracte, lucrările sale fac apel la imaginația privitorului și la reperele experiențelor lui vizuale anterioare pentru a-și afla în mintea sa o interpretare mereu inedită.