Cu adâncă durere anunțăm plecarea dintre noi a colegului nostru, sculptorul timișorean Szakáts Béla, născut în 19 septembrie 1938, la Odorheiu Secuiesc).

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Timișoara, artistul a fost profesor la Liceul de Artă din Timișoara, din 1962, când a terminat facultatea (la Cluj), și până în 1994, iar vocaţia sa pedagogică a continuat, apoi, la înființata Facultate de Arte din capitala Banatului, unde a profesat din 1994 și până în 2003, fiind și șeful Catedrei de sculptură.

Cariera lui Szakáts Béla a însemnat și numeroase expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate, în care lucrările i s-au bucurat de aprecierea publicului, a colecționarilor și a criticilor de artă, fiind, de altfel, recompensate cu premii importante.

Chiar în aceste zile, pe simezele Galleriei 28 din strada Constantin Brâncoveanu nr. 28 (Timișoara) este expoziția “Desene regăsite”, ce îi poartă semnătura.

Dumnezeu să îl odihnească!

Înmormîntarea va avea loc marți, 7 iunie a.c., ora 13, la Cimitirul Rusu Șirianu din Timișoara.

Prof.univ.dr. Daniela Constantin

Robert Serban :

“Subiectul principal al operei lui Szakáts Béla este omul – arhetip care însoțește și însuflețește întreaga sa carieră, de aproape 60 de ani. O carieră ce a început într-o epocă în care accesul la informația culturală adevărată, nu cea proletcultistă, era aproape nul: sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ’60, pe când era student. Din propriile-i mărturisiri, nu avea – cam ca întreaga generație a Domniei sale – de ales și făcea ceea ce li se permitea: studii de figurativ. Reîncerca să reinventeze silueta umană. Ba chiar, natura umană. (…) A doua parte a carierei lui Szakáts Béla a cuprins sfârșitul anilor ’60, anii ’70, începutul anilor ’80, când lucrurile păreau că intră într-o normalitate, când arta din România căuta să se conecteze cu arta mondială, când experimentul se practica și la noi, când liceul de profil din Timișoara era în avangardă, când arta din Timișoara și artiștii săi puneau ștachete. E perioada în care figurativul evadează într-o zonă a abstractului, când silueta umană e dinamitată și dinamizată de fracturi, de ruperi, când postmodernismul, cu al său fragmentarism, își are partea de influență. Sunt anii în care artistul lucrează și în bronz, câteva dintre bronzuri fiind expuse în această retrospectivă.

Nu puține dintre piesele de la M.A.T. dau seama despre reactivitatea lui Szakáts Béla, despre felul său de a protesta. O parte din arta sa – mai ales lucrările din anii ’80 și începutul anilor ’90 – este o formă de rezistență și de opoziție împotriva puterii, abuzurilor, lipsurilor. Împotriva puternicilor zilei. Sunt lesne de descoperit aceste sculpturi, fiindcă au imortalizate gesturi de revoltă, de frondă. Sau salvatoare, cum este, de exemplu, ieșirea pe ușă. Ori pe fereastră.

Szakáts Béla a lucrat mult, întrucât a făcut-o, după propriile-i mărturisiri, cu mare ușurință și plăcere. Arta nu este a doua sa natură, ci e modul său propriu de a fi. A avut și are un continuu neastâmpăr al mâinilor, fie că modelează cu ele, fie că desenează. Lucrează și astăzi, la venerabila vârstă de 81 de ani, cu același rafinament și cu aceeași suplețe care îi fac lucrările atât de recognoscibile. Dar ce elementele întregesc stilul Szakáts? Ludicitatea și subtila ironie a personajelor sale, vizibile în primă instanță. Apoi, însă, la o privire atentă și profundă asupra lucrărilor, se observă cum acestea sunt atenuate sau potențate – depinde de subiect, de lucrare – de o ipostază dramatică a lor. Un dramatism intrinsec, deloc ostentativ, face ca lucrările să fie acroșante, comunicative, încărcate de omenesc. În acest context, sunt de observat, la mai multe piese, asemănări între chipul artistului și al personajelor sale. Nu e de mirare: arta este și confesiune, e și oglindă. (…) În ceea de-a treia parte a creației domnului Szakats, de după ’90, în care a lucrat preponderent în teracotă, apar personaje supranaturale (nu că arhanghelii ori îngerii n-ar fi de găsit și în „perioada de bronz”, dar acolo omenescul lor poate că e bemolizat). Peștele este unul dintre ele. Artistul îl întruchipează cu ochii exoftalmici, cu un iz de bonomie, șăgalnic și uşor uluit. Atenție, însă! Peștele domnului Szakats e unul răpitor. Și este chiar Zeus, transformat nu în taur, ca-n legendă, ci într-o ființă acvatică. E Zeus, răpitorul Europei. Căci femeia, femeile din spinarea lui Europa sunt! Și prin apă o aduce Zeus-pește pe Europa, nu zburând sau alergând. Astfel, artistul reinterpretează legenda și o reîntruchipează. Personajele ce dau viață acestei expoziții au propriile mitologii, unele dificil de citit într-o primă instanță, fiindcă sunt camuflate în siluete de regi, cântăreți, preoți, domni plini de sine, de femei opulente, ori erotice, ori de vrăjitoare, de oameni-flacără, de ermiți stranii, de flautiști emaciați și așa mai departe. Mai toate personajele din perioada de bronz au trupurile emacipate, împuținate – iar acest tip de viziune anatomică e proprie artistului. Lumea sa e una în care teluricul este potențat de fantastic și de o grație ce vine dintr-un alt univers, cu imponderabilele și stranietățile lui, cu firescul și abulicul său. (…)”.

Dumnezeu să îl odihnească!

Inmormântarea va fi marți 7 iunie, ora 13:00 în cimitirul Rusu Şirianu

Elhuny Szakáts Béla szobrászművész

A temetés kedden, junius 7-én, 13:00 órakor a Rusu Sirianu temetőben lesz