Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/11/2024

Scroll to top

Top

TRANSLUCID @ Constanţa

TRANSLUCID @ Constanţa
Nistor Laurențiu

Muzeul de Artă Constanța găzduiește, în perioada 21 august – 25 septembrie 2024, expoziția TRANSLUCID a artistei MARIEA PETCU CHIOIBAȘ. Expoziția este curatoriată de Lelia Rus Pîrvan și Anca Boeriu.
Artista susține o pledoarie despre frumusețea gestului artistic care integrează tehnica
acuarelei în contemporan și ne însoțește, cu diafane transparențe, în această călătorie care prezintă momente, etape din creația sa.
În fața lucrărilor Mariei ai sentimentul secundei de imponderabilitate, te simți copleșit de
spațiu și lumină, de curgerea aerului, figurat în albul strălucitor și alăturat tușei cromatice care construiește elementele compoziționale prin suprapuneri cromatice, balans între detaliu și întregul simplificat. Expoziția de la Muzeul de Artă Constanța este o continuare firească pentru creația Mariei care și-a petrecut copilăria și adolescența în aceste locuri, în lumina, culoarea și vîntul Dobrogei, toate simțite și recunoscute în inconfundabila atmosferă din creațiile ei.

MARIEA PETCU CHIOIBAȘ este artist vizual, absolventă a Academiei Naționale de Arte, Secția Grafică, prof. Octav Grigorescu și prof. dr. Mircia Dumitrescu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Vicepreședinte Filiala Grafică – București, professor la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” – București. Artista are o activitate complexă, a participat la un număr impresionant de evenimente expoziționale, în țară și în străinătate și a primit premii importante pe tot parcursul carierei sale.

SCURT DETALIU DIN ACTIVITATEA SA
Inițiator și organizator – Bienala Internațională de Acuarelă / Curator Expoziția de Grafică și Pictură “Accent”, Galeria Simeza, 2012 / Inițiator și organizator “Generația 1992 – prof. dr. Mircia Dumitrescu”- Galeria Simeza, 2012 / Inițiator Proiect Internațional Balcic – Bulgaria, 2013 / Premiul I la Concursul Internațional de Acuarelă “Sinaide Ghi” – Academia Națională de Artă, Roma, Italia, 1995 / Premiul “ArtExpo”(director Mihai Oroveanu) la Concursul de Gravură “Dominus ‘95” / Premiul I la Concursul de Acuarelă “Constantin Găvenea”, Tulcea / Premiul pentru Grafică – Uniunea Artiștilor Plastici din România.

SELECȚIE DE EXPOZIȚII PERSONALE
2023 – DIAPHANE – grafică și pictură, Galeria Galateca, București / 2020 – NEO ART
– Contactless Art Wall, Artist Invitat, expoziție personală online, Galeria Galateca / 2019
– INTERFERENCES – grafică și pictură, Fantom Gallery, Berlin / 2017 – Teatrul Nottara
– ARTA LA INTRARE, București / 2016 – Galeria Verona – Librăria Cărturești, București
/ ARTA LA FEREASTRĂ, Galeria Simeza, București / 2015 – CONTRASTE, Galeria Simeza, București / 2013 – Alchemia Contemporary Art Gallery, București / 2009 -TRANSPARENȚE, Galeria Simeza, București / 2008 – Festival Maritim, organizator Association Doina și Ambasada Română – Paris, Finistere Roumanie – Brest, Franța /2006 – Centrul Artelor Vizuale Galeria Căminul Artei Parter, București / 1998 – Galeria Eforie, București / 1997 – Senatul României, București / 1996 – Galeria Academiei Române – Roma, ITALIA

Anca BOERIU