Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 09/01/2025

Scroll to top

Top

TRIAJ EXPERIMENTAL @ Artoteca

TRIAJ EXPERIMENTAL @ Artoteca
Nistor Laurențiu

Primăria Municipiului București, prin Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, vă invită luni, 13 ianuarie 2025, la ora 17, la vernisajul expoziției TRIAJ EXPERIMENTAL. Curatorii expoziției sunt Liviu
Nedelcu și Gheorghe Dican. Expoziția TRIAJ EXPERIMENTAL reunește lucrările Cristianei Culiță, Rodicăi Gherghinoiu-Croitoru și ale lui Vasile Rață, propunând o reflecție asupra proceselor de
selecție, transpunere și redefinire a ideilor și materialelor supuse unui proces de filtrare, analiză și experimentare în drumul lor către expresia finală. Fiecare dintre cei trei artiștipropune o abordare distinctă, utilizând tehnici și medii variate, împărtășind un interes comun pentru reinterpretare și experiment.

Cristiana-Ștefania Culiță (n.1991) trăiește și lucrează în Galați, este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Galați, absolventă a Universității Naționale de Artă din București, specializarea Pictură (Master-2016). Cu o profundă preocupare pentru fragmentare, casetare și serializare, artista utilizează elemente ce devin instrumente cheie în explorarea identității memoriei și percepției spațiale, prin intermediul compozițiilor abstracte, figurative sau fotografice.
Rodica Gherghinoiu-Croitoru (n.1977) trăiește și lucrează în Focșani, este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vrancea, absolventă a Universității Naționale de Arte din București, specializarea Pictură (Master-2022). Practicile sale artistice integrează elemente din abstract și simbolism, marcate de sensibilitatea față de interacțiunea dintre materie, textură și lumină. Artista își articulează viziunea printr-un dialog între structurile
geometrice și spontaneitatea gestuală. Vasile Rață (n.1966) originar din Republica Moldova, trăiește și lucrează în București, este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala București,
absolvent al Universității Naționale de Arte din București, specializarea Pictură (1998). Maria Bilașevschi îi descrie arta ca fiind un proces de “arheologie a propriilor structuri ale memoriei”, în care artistul cercetează rămășițe materiale și instrumente ce evocă
supravegherea, controlul sau locuirea. Formele și construcțiile sale nu sunt doar obiecte, ci prototipuri simbolice ce recompun conceptele de separare și conexiune.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 ianuarie – 7 februarie 2025, de luni până vineri, conform programului Artotecii BMB.

Next Story

This is the most recent story.