Viorel Poiată câștigător al premiului I în cadrul Bienalei Internaționale de picură ”Alexandru Ciucurencu” @ Tulcea
De-a lungul săptămânii trecute, s-a desfășurat, la Muzeul de
Artă din Tulcea, Bienala internațională de pictură „Alexandru
Ciucurencu”, o expoziție-concurs la care au participat 76 de
artiști plastici, cu peste 100 de lucrări.
La Liceul de artă „George Georgescu”, care a fost și unul dintre
organizatorii evenimentului, s-au desemnat, pe 11
octombrie, câştigătorii Bienalei. Juriul concursului, condus de
directoarea Muzeului de Artă din Constanţa, dr. Doina Păuleanu,
a decis să acorde premiul I pictorului tulcean Viorel Poiată.
Acesta ne-a declarat că tabloul remarcat de juriu „face parte
dintr-un ciclu drag mie, Ritual si Virtual, început mai demult cu
teme asemenea celei din lucrarea premiată – Babel Babilon. O variantă grafcă se află deja în colecția UNESCO.”
Au mai primit premii Cristina Ştefania Culiţă (premiul II) și tânăra artistă Claudia Pahom-Grigore (premiul III). S-au acordat menţiuni artiştilor Aurelian Broască, Gheorghe Caruţiu şi Sorin Otînjac.
Cu ocazia premierii, s-a lansat şi catalogul Bienalei de pictură „Alexandru Ciucurencu”, care prezintă lucrările artiştilor participanţi la concurs. Premiile au avut o valoare totală de 6.000 de lei, Bienala de pictură fiind doar o parte a unui proiect mai amplu, fnanţat de Consiliul Judeţean Tulcea.
Sursa foto: Facebook/Viorel Poiata
Comentarii recente