Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Uniunea Artiștilor Plastici din România, organizează în 16 Martie 2024 manifestarea: In Memoriam Constantin Brâncuși – „Esența lucrurilor”, cu ocazia împlinirii a 68 de ani de la intrarea în eternitate a creatorului sculpturii moderne, Constantin Brâncuși.

Vă invităm să ne fiți alături în cadrul evenimentelor ce se vor desfășura în Târgu Jiu, la și Galeria de Artă „Constantin Brâncuși”.

Expoziție sculptură „Vocile metalului ” a artistului Sorin Purcaru.Vernisaj, 16 martie 2025, ora 13.00, Galeria de Artă „ Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, str. Traian nr.7.

Expoziția este deschisă publicului în perioada 16 Martie-15 Aprilie

Curator: Vasile Fuiorea

Critic de artă : Ruxandra Dreptu

„Vocile metalului”

Sorin Purcaru, expoziție de sculptură la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu ,16 Martie 2025

Sorin Purcaru este un sculptor român emergent, format la școala de arte vizuale ieșeană, vizibil prin expunerea operei sale, în expoziții, simpozioane bienale și trienale, fiind foarte cunoscut în peisajul național și european al sculpturii contemporane. Artistul are numeroase expoziții personale și proiecte artistice de succes , realizate cu importante galerii și instituții muzeale, care i-au adus o mare vizibilitate artistică. Criticii, istoricii de artă și curatorii îl cosemnează ca fiind un artist relevant, cu importante contribuții la inovarea limbajului vizual. Este implicat ca formator al tinerelor generații de artiști, fiind cadru didactic, Conf.univ.dr.al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Departamentul de Sculptură, Facultatea de Arte Vizuale și Design.

Materia în care se exprimă recurent este metalul, pe care îl „modelează” într-o plajă extinsă și nelimitativă de materii și materialității, mijlocele sale de exprimare conducându-l la explorarea diversității de configurare, în forma artistică volumetrică, spațială.

Fie că e vorba de sculptură mică, cu destinația expunerii în galerii, sau a sculpturii monumentale, ce are ca destinație spațiul public, artistul este posesorul unei activități creative originale, prin modul de lucru în care își concepe formele sculpturale . Metalul este gândit și prelucrat mult mai profund, decât soluția tehnică clasică, de a lua forme prin turnare, această operațiune fiind prea facilă pentru dezideratul sculptorului.

În cercetarea artistică, de înțelegere a esențelor metalului, izvorâtă din chiar elementaritatea telurică și pirică a nașterii lui, îi investighează originea și posibilitățile de prelucrare ca un autentic alchimist, scoțându-i la iveală vocile, prin codurile de comunicare, de semnificație. În studioul său de creație, în care focul pare să dețină elementul dominat al creației, Purcaru acumulează toate materiile metalice care îi cad sub simțuri și care corespund nevoii sale estetice, de a le integra în forma sculpturală pe care a imaginat-o.

Elemente ready -made, balamale, chei, obiecte utilitariste, sau de altă proveniență, se grefează organic, pe formele antropomorfe sau zoomorfe, sporind semnificația imaginii. Imaginarul joacă un rol fundamental aici, ființele metalice cu trimiteri mitologice, fiind investite cu atribute materiste, cu inserție în contemporaneitate. Aripile unui posibil „Icar”, sunt substituite de balamale, iar „epiderma” ființelor fantastice, imaginate, este evocată de cheile care se integrează organic în corpul sculpturii.

Bestiarul formelor antropomorf-zoomorfe, ce îi populează universul sculptural, este animat de sonoritățile pe care le produc acestea în raport cu incidența luminii și a întunericului, în regia pe care o construiește sculptorul cu spațiul. Acest aspect definește și conceptul expoziției sale intitulată „Vocile metalului”, de la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Relaționare acestor entități, pe care sculptorul le-a plăsmuit, își pun în valoare semnificațiile prin fire nevăzute, ca o osatură compozițională, ce leagă partea de întreg și invers, în circuitul galeriei ce-i poartă numele lui Brâncuși.

Un important segment al sculpturii sale îl constituie lucrările de for public, pe care le-a realizat în Simpozioane naționale și internaționale de sculptură în metal. Se remarcă aici, pregnant, modul absolut original și inovativ, de a conferi formelor metalice ușurințe aeriene, pe care le integrează mediului peisagistic, în raport cu spațiul și timpul.

Nelimitatele nuanțări cromatice, specifice metalelor, structurilor/ texturilor și patinelor acestora – unele șlefuite până la oglindirea spațiului și integrarea acestuia în volume – le atribuie rolul predominant de expresie, de comunicare artistică a reverberației luminii. Spectatorul este chemat să participe cu toate simțurile în citirea sculpturilor, fapt care face din arta lui Purcaru, un spectacol vizual în sine. Materia se metamorfozează perpetuu, de la rugozitatea tactilă, minerală, grea, la șlefuirile oglindă, încheind cu emanațiile sonore, ce creează semnificația ultimă a sculpturii sale, evocatoare a vocilor metalului.

O aspirație a verticalității, a înălțării și desprinderii din derizoriu spre esență, poate fi una dintre multiplele semnificații, pe care le transmite sculptura lui. Bogata imagerie ludică, prin care dă viață ființelor si formelor sculpturii, sunt în esență căutările descoperirii de sine. Este vorba aici de bucuria creatorului, de a aduce la lumină din subconștient și inconștient, a acelor forme/ființe care ne vizitează oniric, alături de capacitatea de visare, de fantazare.

Sculptura practicată este puternic ancorată în contemporaneitate, retorica sa punând accentul pe sinceritatea actului de creație, pe care îl onorează cu excelență. Pasiune sa pentru sculptura în metal – material dur, aparent rece și neînduplecabil – orientează energiile în a imprima acesteia, acel cânt mistic al spiritualizării înalte a formelor .

Curator: Conf.univ.dr. Vasile Fuiorea

Sorin Purcaru și magnetul viselor

Sorin Purcaru prin ceea ce ne propune ca joc al imaginației și prin ceea ce realizează concret, adică opere de artă din oțel, aramă și bronz, este un visător dur dar și jucăuș, deși i s-ar potrivi mai degrabă calitatea de magician. În spectacolul său, el face să apară materializarea ”viselor din ceasuri târzii ale nopții și din energia luminii primilor zori”, după cum mărturisește, când somnul naște apariții umanoide hieratice și un arsenal de mașinării responsabile cu metamorfozele intuiților sale. Astfel, metalul devine fluid și cântă pe mai multe voci în cadrul unei familii de forme răsărite fantomatic din întuneric, grupată în jurul arzătoarei voințe de a se desprinde de sol, de a zbura. Astfel, personaje mergând pe sârmă, sau pe muchie, într-un echilibru precar, au la îndemână câte o aripă prinsă aleatoriu, fie de palmă, fie pe un umăr, în mănunchi, fie cuminte, la locul lor, pe umeri, dar cu formă ciudată, unduioasă sau țeapănă, lucioasă sau mată.

Mi-am amintit de o carte scrisă de Ioan Petru Culianu, unde visele narative ale călugărilor se imprimau pe pergamente diafane așezate la capetele lor. Somnul lui Sorin Purcaru este vegheat, însă, de un magnet capabil să atragă și să extragă formele metalice din imaginarul oniric.

În atelierul său nocturn, din latura nevăzută, din vis, artistul-magician lucrează cu mașina de confecționat și /sau forfecat vise, cu mașina de zburătăcit, cu cea de clonatocat, și cu una mai ciudată, problematică, numită mașină de distilat oameni. Oare ce esențe amețitoare reușește să obțină, oare prin ce transformări sunt supuși ca să devină cum oare, mai buni, mai maleabili?

În celălalt atelier – o adevărată forjă a lui Hefaistos se află materia brută pregătită pentru a fi prelucrată – bucăți de metal și o grămadă de obiecte găsite și refolosite (acum, urmând politica reciclării, dar pe vremea lui Duchamp sau Louise Nevelson – fiind numite Ready Made și Found Objects Assamblage) – chei, multe chei, clanțe, clopote de diferite dimensiuni asamblate pentru a deveni siluete de personaje cu aspect rugos, compact sau alcătuite din fragmente sudate, carcase străbătute de lumină.

Obiectele au pe lângă valența estetică și una simbolică – cheia descuie/dezvăluie, oferă acces și încuie un spațiu protejat. Purtătorul cheilor este păzitorul investit cu responsabilitate. Clanța face parte din aceeași categorie ca accesoriu necesar pentru intrare/ ieșire. Clopotul vestește, marchează timpul, cântă. Vocile metalului, o metaforă, desigur, se ascultă în liniștea contemplației operei de artă.

Din familia fantastică fac parte: Libelomul, Centăureasa, Fata cu clopote, Îngerul zburător, Paznicul ușii, Icar, personaje fără chip, dar impregnate de demnitatea siguranței de sine, care intră în dialog cu spectatorii prin gesturi-invitație, prin uimirea pe care o provoacă, prin îndemnul la descifrarea șaradelor. Privindu-le spectatorul empatizează cu ele, este cuprins de o stare de bine, se prinde în jocul inițiat de sculptorul care vrăjește prin meșteșug și unicitatea viziunii.

Ceea ce propune, în final, Sorin Purcaru este înfrățirea visătorilor de vise creatoare, al năzuințelor posibile, ascensionale. Dar, lăsând la o parte sursa onirică a inspirației, vedem o operă închegată de un figurativism la limita abstractului care transmite un mesaj ludic spre bucuria spectatorului.

Ruxandra Dreptu

Critic și istoric de artă