Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/12/2024

Scroll to top

Top

ZILELE CENTRULUI DE CULTURĂ „GEORGE APOSTU”

ZILELE CENTRULUI DE CULTURĂ „GEORGE APOSTU”
Nistor Laurențiu

CONSTANȚA-BACĂU-IAȘI

10 aprilie 2024- Muzeul Național al Marinei Române din Constanța

Proiectul Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” (Constanța-Bacău-Iași),
organizat în prima jumătate a anului 2024, propune un nou format cultural, cu activități extra-
muros, organizate la nivel național, care subliniază importanța circulației valorilor, a
mobilității artiștilor, consolidând relațiile între instituțiile de cultură. Extinderea activităților
culturale în afara spațiilor de referință ale instituției cu programe bogate în conținut, ce
cuprind expoziții, concerte, lansări de revistă, lansări de albume de artă, colocvii etc. vizează
promovarea patrimoniului cultural și pune accent pe menirea unui centru cultural, în peisajul
cultural al unei națiuni, o veritabilă cetate culturală care aglutinează un ansamblu de valori,
de expresii artistice, în scopul dăinuirii și al diseminării, al transferului permanent de
cunoștințe, de la o generație la alta, ca factori sociali și culturali esențiali.
Va fi prezentată o vastă colecție de produse culturale, marca Centrului de Cultură
„George Apostu”, realizate în cei peste 30 de ani de existență, adevărate branduri intrate în
patrimoniul spiritual local și național (unul dintre acestea fiind revista „Vitraliu”), care nu
doar consemnează un destin instituțional, ci deschide noi orizonturi de cunoaștere și
înțelegere a lumii de ieri, de azi și de mâine.
Prima etapă a proiectului se va desfășura la Constanța, prin organizarea Expoziției de
fotografie „TUR DE CONFRERIE”, semnată de artistul vizual băcăuan Ovidiu Ungureanu,
care va fi deschisă miercuri, 10 aprilie 2024, începând cu ora 13.00, la Muzeul Național al
Marinei Române din Constanța, partener în acest proiect.
Cu ani în urmă, în 1984, Ovidiu Ungureanu fotografiază pentru prima dată Portul
Constanţa din curtea Liceului de Marină „Navrom” (Poarta 6): prima întâlnire cu Portul.
După terminarea liceului (Promoţia 1988, specializarea Punte, mai târziu timonier şi radio-
telegrafist), participă la Olimpiada transmisioniştilor (la Schitul-Costineşti, Şcoala de radio-
telegrafie a Marinei Militare), faza Marina Militară, în 1989, unde se clasează pe locul al III-
lea. Iar din 1991 devine navigator pe mările şi oceanele lumii, sub diverse pavilioane, nava sa
de suflet până în 1999 fiind M.S. WORLD RENAISSANCE (Renaşterea lumii – un nume
sugestiv).
Ovidiu Ungureanu, unul dintre cei mai titraţi artişti vizuali din Bacău, membru al
Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Bacău, cu o extraordinară biografie, a pus în practică mai
multe proiecte artistice și culturale, printre care „Imagini recurente”, început în cadrul
Facultății de Arte Vizuale și Design, Specializarea Foto-Video, Universitatea Națională de
Arte „George Enescu” din Iași, sub îndrumarea prof. univ. dr. Matei Bejenaru.

Artistul Ovidiu Ungureanu va expune în spațiile expoziționale ale Muzeului Național al
Marinei Române din Constanța și, deloc întâmplător, în Salonul expoziţional ce poartă
numele „Comandor Dimitrie Ştiubei”, considerat drept unul dintre „cei mai delicaţi portretişti
ai mării”. O paralelă interesantă, ambii navigatori și băcăuani, care împărtășesc aceeași iubire
și pasiune: lumea mării și frăţia marinarilor.
Expoziţia „Tur de confrerie”, de la Muzeul Naţional al Marinei Române, strict legată de
ţărmul Mării Negre şi de Portul Constanţa, născută din entuziasmul tinereţii, dintr-o „emoţie
extenuantă”, cu greu ancorată în stăpânirea de sine, închide în mod fericit un proiect început
acum cinci ani, prin donaţia fotografiilor în acel meleag din care provin, într-un gest de
generozitate, ca o ultimă îmbrăţişare cu lumea marină, cu vapoarele, cu bolta ce se înalţă
peste mare, cu întunericul nopţii peste misterul apelor, cu luminile tainice ale mării şi cu tot
ce înfăţişează fotografiile.
În anul 2023, în organizarea Centrului de Cultură „George Apostu”, Expoziţia „Tur de
confrerie” a artistului băcăuan, alături de „Castele și palate” și „I-auzi corbii”, a poposit la
Chişinău, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”, trasând o nouă punte de legătură
culturală între Bacău și Chișinău.
Gazda manifestării și moderator al acesteia va fi comandor dr. Marius Laurențiu
Rohart, directorul MUZEULUI NAȚIONAL AL MARINEI ROMÂNE, iar expoziția va fi
prezentată de criticul de artă Geta Deleanu, cunoscută pentru studiile sale în muzeologie și
pentru perspectiva profundă asupra libertății de creație, și de directorul Centrului de Cultură
„George Apostu” din Bacău, Gheorghe Geo Popa.
„Dincolo de orgolii, de rivalități, de vanitate, atât de prezente în mediul artistic, din
păcate, Ovidiu caută o armonie, un sentiment de confraternitate. Are generozitatea, noblețea
de a-și privi cu empatie modelele, de a le ridica deasupra banalului și a le pune în lumina
cea mai favorabilă, cea mai bună. Ovidiu, cu alura lui de adolescent longeviv, cu figura lui
exotică, având ceva dintr-un mister aztec, se întoarce în timp, cu gândul, la viața lui de pe
mare, când era navigator, și aruncă o punte între trecut și prezent. Fotografiile sunt actuale,
dar sentimentul, feelingul este dintotdeauna, pentru că Ovidiu este un om deschis, cald,
sensibil, un sentimental care-și construiește, prin arta sa, și un edificiu afectiv. Sunt, în
această expoziție, imagini cu marea, cu valurile, cu vapoare, pontoane, țărmuri și porturi, cu
o poezie a liniștii și o chemare a depărtărilor…” (Carmen Mihalache)
Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” vor continua la Bacău, în data de 23
aprilie 2024, cu expoziția de pictură „Vâlva visului” semnată de Gabriela Culic și recitalul
extraordinar susținut de Raluca Dobre (vioară) și Edit Arva (pian) și, în data de 13 iunie
2024, la Palatul Culturii din Iași, cu Expoziția realizată cu opere din Patrimoniul Centrului de
Cultură „George Apostu” și colocviul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.
Proiectul este susținut de sponsorul Evergent Investments S.A.
Parteneri media ai Centrului de Cultură „George Apostu” pe anul 2024: Deșteptarea,
TVR Iași, Radio România Iași, Radio România Actualități, Radio Moldova, TV Moldova 1
(Republica Moldova).

Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se
desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.

Biroul de presă
Centrul de Cultură „George Apostu”