Serigrafia @ Iaşi
Vernisaj SERIGRAFIA de Felix AFTENE
Vineri, 31 martie, ora 18.00, Păcurari 108
Curator: Dana LUNGU
„Selectând din ciclurile vechi lucrări de referință (personajul central din Mustața lui Dali, idolii si personajele mitologice din Căderea în timp, nudurile si himerele din Geneza etc.), Felix Aftene le traduce într-o nouă dimensiune tehnică, cu noi vibrații plastice. Își redescoperă astfel propriul traseu artistic, etapele de creație și ne îndeamnă să-l vizităm în altă lumină. Expoziția este un adevărat autoportret desfășurat în serigrafie al autorului, căci Felix Aftene nu-și uită nici o secundă profunda credința în imortalitatea figurativului și a picturii. Dincolo de miza autoreferențială, expoziția, compusă exclusiv din exemplare de autor, este un tur de forță în estetizarea unei tehnici care, nu trebuie să uităm, la origini este o tehnică de multiplicare. Desigur, artistul de față nu este nici primul și nici singurul care își asumă efortul de înnobilare a serigrafiei, însă maniera personală în care o face, dificultățile tehnice pe care le surmontează, complexitatea la care ajunge și trecerea de la efectul de «grafică» pe care îl presupune în mod obișnuit serigrafia către efectul de «picturalitate» pe care Felix Aftene reușește să-l obțină îi conferă un statut aparte, un loc privilegiat în istoria acestei tehnici.” (Dana LUNGU)
FELIX AFTENE trăiește și lucrează în Iași, dar are o activitate artistică susținută pe scena națională și internațională în varii medii – pictură, sculptură, pictură murală, noile media. În 1996 a absolvit ca șef de promoție Academia de Arte „George Enescu“ din Iași, secția Pictură murală. Din anul 2013 este președinte al Filialei Iași a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 2016 a obținut doctoratul în domeniul arte vizuale la Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași, cu o lucrare dedicată artelor vizuale contemporane. A avut peste 40 de expoziții personale în spații muzeale sau galerii de artă internaționale din țară și Austria, SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania, Canada, Danemarca, Ungaria, Israel, Moldova. În anul 2016, i s-a acordat Premiul Național pentru Pictură al UAP din România și a primit alte peste 40 de premii și distincții pentru activitatea artistică pe plan național și internațional.
Comentarii recente