Artiştii de ieri @ Suceava
Vă invităm să ne fiți alături la comemorarea colegilor noștri foști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Suceava. Ne amintim cu drag și cu mare emoție de Dimitrie Loghin și Vigh Istvan, membri fondatori și secretari ai Cenaclului Uniunii Artiștilor Plastici – Suceava, Ion Carp Fluerici, secretar al Cenaclului Uniunii Artiștilor Plastici -Suceava, președinte al Filialei Uniunii Artiștilor Plastici Suceava, fondator al Liceului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, director al liceului sucevean, Traian Postolache, membru fondator al Secției de Artă a Bibliotecii „Tudor Flondor” Rădăuți, director al Muzeului „Samuil și Eugenia Ioneț” Rădăuți, Mircea.V. Hrișcă, Ileana Bardă, Mărioara Pruteanu Corduban, Tiberiu Moruz, Aurelian Bocancea, Angela Pitariu Bolnavu, Emil Burlacu, Corneliu Tincu, Viorel Grigoraș, Ion Maftei, Costel Butoi, Anton Cosțîn. Artiștii care ne-au părășit (unii în plină forță creatoare) au avut o bogată activitate de creație, si-au creat în timp, un stil artistic inconfundabil, au participat la expoziții de grup, bienale, republicane, au deschi expoziții personale în țară și în străinătate, au fost premiați la Concursul „de artă plastică „Voronețiana” precum și la alte concursuri și saloane din țară și din străinătate. Pe lângă activitatea de creație majoritatatea au fost profesori și au format în spiritul esteticului și al frumosului multe generații de elevi, mulți dintre ei, astăzi nume cunoscute în domeniul artelor. Nu în ultimul rând am dorit să ne amintim cu toții de prietenul nostru drag, jurnalistul, eseistul Tiberiu Cosovan. A fost prezent la aproape toate manifestările noastre. A fost un bun sfătuitor, o prezență discretă și a scris despre activitatea filialei și a membrilor ei în volumele „Efigii în filigran, 2010, 2012, 2014, 2017.
Pentru cei care nu ne-au cunoscut colegii, vom proiecta imagini cu activitatea lor.
Vă așteptăm cu drag Lucia Pușcașu
Comentarii recente