Inner peace @ Bucureşti
Joi, 16 noiembrie 2023, ora 18:00, Galeria Rotenberg-Uzunov vă invită la Deschiderea Expoziției “INNER PEACE”, semnată Emanuela Abramovich.
Emanuela Abramovich s-a născut la Iaşi şi locuieşte – de peste 20 de ani – în Israel, cu familia. Traiul în țara adoptivă i-a conturat parcursul artistic, pentru că pictează din copilărie, în acuarelă şi în acrilic, însă acolo a început să lucreze în ulei, grație întâlnirii cu Mark Bouganim, profesor la Universitatea de Arte Plastice din Paris.
Acesta i-a predat tainele desenului şi ale picturii, după o tehnică folosită de Michelangelo, care presupune schițarea cu cretă, pe un “negativ” unde proporțiile sunt respectate cu abnegație, apoi aplicarea culorii, reuşind să o scoată din zona creativă de confort, artista reuşind să expună la muzee, galerii de artă din Israel, Grecia şi – acum – România.
Lucrările Ellei ne mai reamintesc că “albastrul nu e o culoare, ci o linişte”, după Nicolae Steinhardt. Prin “My Own Island”, artista îl combate pe John Donne şi ne promite că “omul este o insulă”, căci „poartă în el inconștientul colectiv, spiritul strămoșilor ṣi prin artă reușim să ne ridicăm atunci când devenim stagnanţi”.
Simbolul păcii, din “Fereastra spre Rai”/ “Window to Heaven”, şi alter egoul artistei ne determină să ne repliem spre frumos ca o evadare din cotidian.
Recepția va avea loc la Galeria Rotenberg-Uzunov, pe 16 noiembrie 2023, ora 18, în spațiul destinat artei contemporane al galeriei, pe Str. Constantin Esarcu 1, București.
Vă așteptăm cu drag!
Comentarii recente