Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 19/12/2024

Scroll to top

Top

Ion Vlasiu. Omul printre arbori @ MNAR

Ion Vlasiu. Omul printre arbori @ MNAR
Nistor Laurențiu

Expoziția „Ion Vlasiu. Omul printre arbori”
8 mai 2024 – 28 iulie 2024

Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Județean Mureș vă invită la vernisajul expoziției
„Ion Vlasiu. Omul printre arbori”, duminică, 28 aprilie 2024, ora 18.00, la parterul Galeriei Naționale, cu
un cuvânt de deschidere susținut de Călin-Alexiu Stegerean, director general MNAR, Ötvös Koppány
Bulcsú, director Muzeul Județean Mureș, Dorel David Morar și Cora Fodor, curatorii expoziției, Ioana
Vlasiu, istoric și critic de artă, fiica artistului.
Cu acest proiect Muzeul Național de Artă al României continuă seria de expoziții dedicate
prezentării operei și biografiei unor sculptori care au marcat în mod înnoitor parcursul artelor românești în
secolul XX. Ion Vlasiu (1908-1997) a fost profund preocupat de condiția și limitele sculpturii, iar limbajul lui
artistic viguros și original s-a afirmat printr-un modernism puternic ancorat în tradiția cioplitorilor
anonimi. Format la Școala de Arte Frumoase de la Cluj, Ion Vlasiu s-a impus, în cadrul generației care
debuta în jur de 1930, prin modernismul sculpturii sale în lemn sau piatră. El a înțeles cioplitul nu doar ca
tehnică, ci o cale de acces spre „vocile” primordiale ale materiei, cărora, astfel, le-a dat glas, eliberându-le.
Artistul a alternat cioplitul cu modelajul, sculptura cu pictura, tendinţa spre abstracție cu figurativul, dar s-a
regăsit funciar în vigoarea artei țărănești, anonimă, care a devenit o referință a demersului său artistic.
Expoziția prezintă o selecție a operelor reprezentative pentru amplul parcurs creator al artistului, cu
accent pe perioada anilor 60-70, marcată și de participarea sa la Bienala de la Veneția. Cu o miză care
implică vizitatorul într-o experiență vizuală fascinantă, parcursul expozițional este structurat de cei doi
curatori în două secțiuni. Prima secțiune, construită în jurul restituirii imaginii atelierului artistului de la
Bistra Mureșului, dezvoltă direcțiile stilisticele și tematice abordate de artist.
Cea de-a doua secțiune are în centru tema stihiilor, adesea abordată de artist în sculptură, pictură și
grafică. Realizată între anii 1968 și 1976, și expusă la Bienala de la Veneția din 1976, „Stihiile războiului”
este o lucrare emblematică, sintetizând viziunea despre sculptură a artistului Ion Vlasiu. Aflată în colecția
familiei, lucrarea a beneficiat de un sofisticat proces de restaurare întreprins de sculptorul Dorel David
Morar și a fost inclusă într-o expoziție dedicată artistului în anul 2023, la Târgu Mureș.
„MNAR își propune o deschidere tematică și organizatorică pentru proiecte care implică
colaborarea cu alte muzee din țară și străinătate, iar această expoziție poate fi un model de colaborare
exemplară cu echipa Muzeului Județean Mureș-Secția Artă. Ca și în alte domenii de activitate, creativitatea
și eficiența sunt mai degrabă rodul conlucrării multiplelor resurse umane și materiale, iar caracterul
excepțional al acestei expoziții rezultă din fructificarea cercetărilor și importantului patrimoniu al muzeelor
noastre” afirmă Călin-Alexiu Stegerean, directorul MNAR.
„Acest proiect expozițional este rezultatul unui efort comun de a aduce în prim-plan viața și opera
remarcabilă a artistului Ion Vlasiu. Ion Vlasiu, sculptor, pictor și prozator născut 1908 în localitatea

mureșeană Lechința de Mureș este un personaj complex din galeria artiștilor de seamă pe care i-a dat
Școala de Arte Frumoase din Cluj și care au marcat puternic cursul artei românești. Creația lui Ion Vlasiu
este profund înrădăcinată în peisajul și cultura transilvăneană, însă se exprimă într-o manieră modernă ce
îmbină tradiția cu inovația. Expoziția de la Muzeul Național de Artă al României va oferi publicului
oportunitatea de a se conecta cu universul artistic al lui Ion Vlasiu și de a descoperi complexitatea și
frumusețea operei sale, ce reprezintă o importantă contribuție la patrimoniul cultural al României” afirmă
Koppány Bulcsú ÖTVÖS, directorul Muzeului Județean Mureș.
Doamna Cora Fodor este istoric și critic de artă, doctor, cercetător în cadrul Muzeului Județean
Mureș, Secția de Artă, expert acreditat de Ministerul Culturii în artă românească modernă, curatoare și
colaboratoare la organizarea expoziției permanente a muzeului, precum și a unor numeroase expoziții
monografice și tematice. A publicat numeroase studii, articole și cronici de artă dedicate artei românești
moderne și contemporane.
Domnul Dorel David Morar este sculptor, membru al U.A.P.R. filiala Târgu Mureș și muzeograf în
cadrul Muzeului Județean Mureș, Secția de Artă. În cadrul muzeului se dedică în special secțiunii de
educație muzeală (introducere, descoperire și înțelegere a limbajului vizual). A participat la organizarea mai
multor expoziții permanente și temporare, printre care: Galeria Ion Vlasiu, Expoziția Tonitza. Imagini ale
copilăriei, organizată la Târgu Mureș și itinerată la București.
Expoziția prezintă lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Județean
Mureș, Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Muzeului Național Brukenthal, din colecția familiei Vlasiu și din
colecții particulare.
Expoziția rămâne deschisă până în data de 28 iulie 2024, la parterul Galeriei Naționale.