Impuls @ Oradea
Ediția a V-a
Ediția a V-a a proiectului expozițional Impuls, organizat de Departamentul de Arte Vizuale al Universității din Oradea și de Asociația Culturală Ars Nobilis, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, are ca obiectiv stimularea, evidențierea și promovarea atât la nivel local cât și la nivel național a artiștilor studenți performanți.
Plecând de la premisa că expunerea este o împlinire firească și necesară a creației, în urma unei selecții riguroase, prezentăm în intervalul 05.06-23.06 2024 în spațiile Muzeului Țării Crișurilor din Cetatea Oradea profilurile artistice ale celor mai performanți șapte studenți ai momentului de la Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea. Proiectul este conceput sub forma unor “mini expoziții” personale cu lucrări reprezentative pentru specificul celor șapte specializări din cadrul departamentului, cinci la nivel de licență: Pictură, Grafică, Arte decorative, Modă-design vestimentar, Design și două la nivel de master: Arte plastice și multimedia, Design de obiect: Modă și ambient.
Vernisajul va avea loc în data de 05.06.2024, ora 17.
Director de Departament
Conf.univ.dr. Teofil Ioan Știop
Comentarii recente