Generaţii @ Simeza
![](https://uap.ro/wp-content/uploads/2025/02/Generatii-1.jpg)
Vă invităm la expoziția Generații a artiștilor Anca Boeriu, Mara Diaconu, Nicolae Alexi și Sidonius Ionescu.
Vernisajul va avea loc duminică, 2 martie 2025, începând cu ora 17:00 la Galeria SIMEZA (B-dul Gheorghe Magheru nr. 20).
Eveniment prezentat de criticul de artă Ana Amelia Dincă.
Curator: Sidonius Ionescu
Atmosferă întreținută de pianistul Vasile Covercă.
Mulțumim Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru sprijinul acordat.
„Generații este expoziţia care împlineşte un ideal: desăvârşirea menirii marilor formatori de personalităţi şi reîntâlnirea cu rodul efortului acestora.
Asistăm la deschiderea unei expoziţii care dovedeşte unicitate în primul rând, prin cercul elevat de artişti care o compun: profesorii şi fostul lor elev şi student.
Mara Diaconu, Nicolae Alexi, Anca Boeriu, expun alături de Sidonius Ionescu, iniţiatorul şi curatorul proiectului, elevul şi studentul devenit la rândul lui, formator de valori, aidoma acelora care i-au îndrumat paşii spre făurirea idealului artistic.
Expresivitatea morfologică îşi găseşte cea mai înaltă manifestare în creionarea, modelarea, gravarea şi pictarea figurii umane, a fiinţei devenită în spaţiul compoziţional simbol pentru existenţa în materie, spirit, memorie şi în cadrul mental.”(Lavinia-Elena Vieru)
Proiect susținut de:
MARCEA Casa de vinuri Ștefănești, RURAL, ZARIS, Atelier de creație The Art Society.
Parteneri Media:
Propagarta, Bookhub.ro, Modernism.ro, Agenția de Carte, AgerPress, România Pozitivă, Revista ARTA, Curatorial, Radio România Cultural, Empower Artists
Comentarii recente