Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 30/06/2026

Scroll to top

Top

Electric – Diafan @ Timișoara

Electric – Diafan @ Timișoara
Nistor Laurențiu

Invitație la vernisaj, marți, 30 iunie, de la ora 19, la Galleria 28 din strada Constatin Brâncoveanu nr. 28, Timișoara. Intarea liberă.

„Electric-diafan” e titlul paradoxal sub care Lorena Garoiu își reunește cea mai recentă serie de desene și acuarele dedicate irișilor – flori a căror eleganță structurală și subtilitate cromatică au fascinat și fascinează mulți artiști.
Pentru Lorena, irisul e mai mult decât un motiv vegetal, transformându-se în pretext pentru explorarea raportului dintre formă și lumină, dintre fragilitatea aparenței și energia interioară a materiei vii. Artista surprinde cu o remarcabilă finețe tensiunea dintre caracterul efemer al florii și forța ei de expresie vizuală, reușindu-i lucrări în care rigoarea observației este completată de sensibilitatea interpretării.
Linia desenelor, când precisă și descriptivă, când abia sugerată, urmărește anatomia delicată a petalelor, ritmul frunzelor și eleganța arhitecturii vegetale. Peste aceaste structuri se așază transparențele acuarelei, care amplifică impresia de vibrație și imaterialitate. De altfel, titlul expoziției trimite tocmai la această dublă natură a imaginii: electrică prin intensitatea subtilă a tensiunilor cromatice și diafană prin lejeritatea cu care culoarea pare să se desprindă de suport. Irișii Lorenei nu sunt descriptiv-didactici, ci revelați în complexitatea lor organică și simbolică.
Expoziția de la Galleria 28 din Timișoara, „Electric-diafan”, propune o meditație asupra frumuseții fragilității și asupra capacității artei de a transforma efemerul într-o experiență a contemplației.