Florin Mocanu tratează spațiul pictural în termenii unor trăiri, evocate liric, cu mijloacele picturii. Culori puternice, configurând perspective care induc ochiului un posibil peisaj, relatează o natură ce aparține mai degrabă spațiului său interior și subconștientului, decât redefinirii unor note ale expresionismului abstract, așa cum am putea cataloga câmpurile sale dinamice. Tipul de nonfigurativ care îi este specific proiectează trăsăturile de penel și petele de culoare într-un metalimbaj în care artistul își recontextualizează datele memoriei. Copilăria petecută în Câmpia Bărăganului îl determină să creeze abstracții ritmice, transformând în permanență materia cromatică în infinite universuri modelate de luminiscențe pastelate și contrastate puternic, aflate în continuă transformare și mișcare. Căderea, iluzia, registrele orizontale și ascendente, planurile redate în adâncime, axe ce vin spre noi ori se îndepărtează, evocând o tensiune permanentă, sunt susținute de o dominantă cromatică sau de o amprentă calorică, levitând sau răsfrângându-se brutal în afara sațiului limitat al compoziției. Conținătoare ale unor conglomerate de particule coloristice active și a unor trasee nuanțate după datele cromatologiei, ce par a lăsa în deplasarea lor pe pânză urmele unui timp care se scurge inevitabil, lucrările lui Florin Mocanu sunt posesoarele unor principii ordonatoare, care îi structurează fiecare imagine, creând acele câmpuri tăinuite, dincolo de care artistul se reinventează, printr-un permanent ritual al descoperirii fațetelor nestatorniciei și a altor tărâmuri imaginare, care îi aparțin doar lui. Prin tehnicile și expresia plastică directă, care impactează gestual întreaga suprafață a planului bidimensional, discursul vizual al artistului reiterează elementele primordiale și haosul începuturilor.
Un permanent laborator de permutare al culorilor, cu accent pe pata cromatică și trasparențe, discursul abstract al unui recent grupaj de lucrări este profilat în mai multe tipuri de abordări, legate de morfologia imaginii. Unele generează spații în adâncime, sugerând memoriei noastre peisaje ascunse, grote, grădini luxuriante, într-un joc de ritmuri ale pensulației, alte compoziții suprapun planuri și exaltă suprafața prin impresia de mișcare a materiei cromatice. Diseminând frumusețea petelor dirijate într-o dinamică afectată de transparența luminii, valorațiile rămân în registrul unor conglomerate care se potențează prin gradul de pigmentare. Game calde, solare, dar și specularea culorilor reci, punctate pe alocuri cu deschisuri, evocă un artist profund implicat în efectele cromatice ale suprafeței. Acestea depind de amplificarea saturației, de vecinătăți ș.a.m.d., dar dincolo de aceste implicări teoretice, lucrările lui Florin Mocanu impun un discurs nonfigural, care are ca punct de plecare liberatatea lumii sale interioare. Simplele elemente de limbaj plastic construiesc un areal subiectiv care își caută concretețea în afirmațiile cromatice ale artistului, reflectând încărcătura emoțională, contemplarea, regăsirea, contribuind la crearea unei atmosfere unde materia picturală este când controlată, când imprimată la modul spontan în fucție de cerințele expresive ale imaginii. Lirismul compozițiilor decurge și din firul narativ al juxtapunerilor, devoalând fascinația pentru modelarea spațiului prin modularea culorilor, prin modificarea mesajului în funcție de trăirile artistului. Fiecare pată de culoare este un segment existențial referitor la o impresie efemeră, o iluzie a luminii, o emoție surprinsă într-o clipă de comunicare deplină cu microcosmosul existențial. Accentele fluide și cele statice au vitalitate, putere, dinamism, configurând suprafața prin trasfigurarea eclearajelor ca rezultat al bucuriei artistului de a picta. Un virtuos în știința de aplicare a culorilor, un analitic al tușelor care nu se teme de reconfigurările suprafeței și atent simulator de efecte luministice, generând mișcăre în geneza lucrărilor sale, Florin Mocanu creează ansambluri unitare și armonioase.
Ana Amelia Dincă