Prezentare Demers Artistic

Departe de locul obârşiei sale moldave în care cu şaizeci de ani în urmă vedea lumina zilei, Marcel Chiţac n-a uitat niciodată „iarba verde de acasă” pe care n-a încetat s-o evoce nostalgic în peisajele sale. Pictor cu antene sensibile pentru toate aspectele realităţii, s-a afirmat cu talent în toate genurile. A adus astfel în expoziţii portrete de o adâncă bogăţie psihologică, nuduri robust construite, naturi moarte în care poezia convieţuieşte cu geometria. Adevărata măsură a măiestriei sale o vădesc însă peisajele. În acest gen, timbrul vocii sale este în adevăr inconfundabil. Chiar dacă, fără îndoială, va fi pictat adesea cu motivul în faţă, impresia pe care ne determină s-o avem este că el nu înfăţişează ce vede, ci ce-şi aminteşte. […] Ce ni se înfăţişează în aceste peisaje este o realitate estompată „văzută” ca în vis, ca în amintire, construită nu din materie, ci parcă din ceva ce fizicienii atomişti identifică drept antimaterie. Parcimonios în abordarea spectrului cromatic, sobru şi cu măsură, pictorul nostru reuşeşte să fie un virtuoz în exercitarea meşteşugului şi un poet în ale spiritului.
Vasile Florea

Prezentare Demers Artistic

Although far away from his Moldavian birthplace, Marcel Chiţac, who is now sixty years old, has not forgotten the “green grass of home”, as he has never ceased to evoke it in his landscapes. An artist with sensitive antennae for each aspect of reality, he asserted himself with talent in every artistic genre. Thus, he brought in his exhibitions portraits of thorough psychological richness, robustly built nudes, still lifes in which poetry mingles with geometry. Nevertheless, the real measure of his mastery is given by his landscapes. This is the genre where his voice cannot be mistaken, it is really distinct. Even if the motif of his painting is undoubtedly right in front of him, one cannot get rid of the impression that the artist does not reproduce what he sees, but what he recollects from his memory. […] In these landscapes we are being presented with a faded reality, “seen” as if in a dream, as a memory built not out of matter, but out of the nuclear physicists’ antimatter. Being parsimonious in approaching the chromatic spectrum, restrained, and temperate, the artist succeeds in being a virtuoso in the exercise of his skill, and a poet of the spiritual nature.
Vasile Florea