Uniunea Artiştilor Plastici din România anunţă cu profundă mâhnire trecerea în nefiinţă a celui care a fost sculptorul Constantin Lucaci, profesor şi laureat al Premiului Herder.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Marţi, 22 iulie 2014, prietenii, cunoscuţii, şi admiratorii îşi pot lua rămas bun de la Constantin Lucaci, care va fi depus la Atelierul său din strada Ermil Pangrati nr. 33, sector 1 Bucureşti. Înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Străuleşti 2.

„Întrebată din scurt: cine ar putea scrie o pagină despre Constantin Lucaci, recent intrat în nefiinţă? m-am gândit instantaneu nu la lumea din care a făcut parte ca sculptor, ci mai degrabă la scriitorii Francisc Păcurariu şi Constantin Chiriţă, la istoricul literar Romul Muntean, la fotograful Aurel Mihailopol, la doctorul Balaban, care a şi semnat prefaţa unui album apărut la Meridiane în 1977 sau, mai recent, la Pietro Amato, padre Amato, cel datorită căruia o bună parte din lucrările sale se află expuse într-un muzeu din Italia.Toţi sau aproape toţi dispăruţi dintre noi.
Sigur că există rânduri semnate şi de criticii Ion Frunzetti, Costantin Prut, Mircea Deac, Marina Preutu, Mircea Toca, C.R.Constantinescu etc., dar acest bănăţean, născut la Bocşa( la 7 iulie 1923) şi familiarizat cu uzinele din Reşita, înainte de a face studii aprofundate de artă în spaţii academice, s-a simţit atras dintotdeauna de lumea literelor şi a muzicii cu care a consonat în chip aparte.

Creativitatea şi munca neîntreruptă au stat pe prim plan în cei aproape 70 de ani de activitate pe tărâmul artelor plastice. A părăsit figurativul destul de repede pentru a se consacra exclusiv oţelului inoxidabil, singurul material pe care l-a găsit capabil să exprime conexiunea fiinţei umane cu cosmosul.

“Evident, Lucaci nu a avut primul idea unor forme în care să se vada spaţiul –timp al gândirii einsteiniene de la care se revendică imagistica sculpturii contemporane. Dar forma de manifestare a interesului pentru o asemenea întreprindere curajoasă are trăsături proprii…”(Ion Frunzetti).

Nenumăratele sculpturi cinetice, fântâni de mare anvergură, care dau personalitate unor orase ale ţării, precum Vaslui, Drobeta Turnu-Severin sau Constanţa, alte monumente de for public sau zecile de sculpturi din muzee şi din propriul atelier, dovedesc , fiecare în parte, nota de mister pe care o conţin. Individualitate puternică,cu o forţă de muncă urieşească,escaladând cu îndrăzneală obstacolele, perseverând în finalizarea ideilor, nelăsându-se niciodata învins,

Lucaci a avut parte cam de tot ce şi-a dorit: expoziţii în ţară şi peste hotare, premii naţionale şi internaţionale, funcţii importante în sânul breslei artiştilor plastici, comenzi sociale etc.

Din tinereţe şi până la apusul vieţii a avut legături fertile cu Italia, unde şi-a desăvârşit studiile la Accademia din Perugia, unde a păstorit timp îndelungat Bienala Dantescă de la Ravenna şi unde îi este expusă o parte importantă a creaţiei.

Astfel visul de tinereţe s-a împlinit. Călătoria spre lumină, spre infinitul vieţii, care nu i-a îngăduit multe clipe de odihnă, continuă. În alt ritm.

Drum bun Constantin, Ginu, cum îi spuneau apropiaţii, Lucaci!”

Ruxandra Garofeanu