Ioana Panaitescu

Galleria 28 din Timișoara prezintă în perioada 17–31 martie 2026 expoziția „Creion pe hârtie” a
artistei Ioana Panaitescu, curatoriată de Maria Pașc. Expoziția aduce în prim-plan desenul ca
teritoriu autonom al reflecției plastice, în care gestul artistic se concentrează asupra rigoarei,
observației și tensiunii dintre formă și fragilitate. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 17
martie 2026, la ora 19.00, la Galleria 28 (Brâncoveanu 28, Timișoara). Expoziția reunește lucrări
de grafică în care desenul devine nu doar un instrument de reprezentare, ci spațiul în care
gândirea vizuală se organizează și se clarifică. În acest context, motivul merelor, reluat constant
în practica artistei, devine un element central al investigației sale plastice.
„Există o noblețe anume a creionului pe hârtie. Numai și numai a lui! O formă de reverență a
gestului artistic care nu se sprijină pe efecte, ci pe rigoare. În lucrările Ioanei Panaitescu desenul
nu-i etapă pregătitoare, ci locul însuși al gândirii. Liniile nu descriu doar forme, ci organizează
tensiunea interioară: între soliditate și fragilitate. Scările, volumele în trepte, cuburile suspendate
sunt arhitecturi ale unei conștiințe. Ele vorbesc despre efort, despre ruptura de ritm a urcușului.
Inevitabil, memoria trimite la imaginea lui Duchamp Nud coborând o scară. La Duchamp
mișcarea este descompusă mecanic, aproape cinematografic. La Ioana Panaitescu ea devine
interioară. Nu corpul coboară, ci gândul urcă, sau ezită între trepte. Natura, redată cu o minuție
aproape botanică, înconjoară aceste structuri ca o respirație organică. Vegetația nu este decor, ci
contrapunct. Ea aduce viață acolo unde geometria riscă să devină tăioasă. În acest univers al
rigoarei apare, însă, un motiv care traversează discret întreaga operă: mărul. Merele Ioanei
Panaitescu nu sunt naturi statice în sens tradițional. Ele sunt translucide, diafane. Lumina pare să
le străbată din interior, iar învelișul lor, desenat cu mare delicatețe, păstrează imperfecțiunile,
petele, zgârieturile, semnele trecerii. Mărul devine o topografie a timpului. Tema merelor o
însoțește pe artistă de la bun început. Primele mere le-a desenat în adolescență, la Tescani, în
atelierul lui Horia Bernea – pictor pe care avea să îl cunoască și să-l admire profund. Întâlnirea
nu a fost simplu biografică, ci formativă: acolo, obiectul simplu a căpătat greutate, iar natura
statică s-a transformat în exercițiu al unei priviri interioare. În această filiație discretă, merele

Ioanei nu sunt citate, nici omagii. Sunt o temă reluată, întoarsă pe toate fețele. Multiplicarea lor,
uneori până la aglomerare devine exercițiu de diferențiere. Niciun măr nu seamănă cu altul.
Translucidul lor sugerează fragilitatea identității: suntem aproape la fel, și, totuși, irepetabili.”
Maria Pașc