Daniel-Dumitru Șerban
web: ,
Prezentare Demers Artistic
Născut in județul Gorj , România, in anul 1980, Daniel Dumitru Șerban, este artist plastic profesionist, absolvent al Facultății de Arte Plastice, specializarea Pictură, din cadrul Universității Naționale de Arte București, promoția 2004.
După absolvirea facultății, se stabilește în orașul natal, Târgu Jiu, unde desfășoară activități profesionale / artistice și profesorale/ didactico- psihopedagogice în cadrul învățământului preuniversitar de artă. În anul 2007, devine membru al U.A.P., filiala Gorj, continuând participarea (sporadică, de prin anii 2000-2004, ulterior, începând din anul 2004, permanentă) la expozițiile de grup organizate în cadrul Galeriilor Municipale de Artă Târgu Jiu și de asemenea , prezent fiind cu lucrări la unele expoziții organizate în țară (Râmnicu- Vâlcea, Hunedoara) precum și alte locații expoziționale locale (Muzeul de Artă și Muzeul de Istorie ”Alexandru Ștefulescu”, Gorj).
În activitatea artistică (cu precădere picturală) a cărei apreciere s-a materializat prin acordarea unor premii (2005, Premiul pentru pictură, Salonul de Toamnă: Galeriile Fondului Plastic Târgu Jiu și, 2007 , Premiul pentru pictură, Salonul de Toamnă: Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu ), desfășurată atât în atelierul propriu, cât și în tabere de creație (2007 Curtișoara. Județul Gorj și, 2008, Sighetu Marmației județul Maramureș), se disting două direcții tematice; prima fiind ancorată în simbolistica religioasă (creștină) de sorginte bizantină, iar cea de-a doua , încoporând dimensiunea peisagistică, focalizată atât spre plain-air cât și spre un registru imaginar încărcat de conotații conceptuale, a cărui oglindire în aria plastică se impune sub o formă transfigurată prin developare mentală, a unor universuri imagistice specifice toposului oltenesc.
Daniel Dumitru Șerban
website link: ,
Comentarii recente