Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | August 18, 2019

Scroll to top

Top

Ciprian Radovan 1965-1975 @ Timișoara

Ciprian Radovan 1965-1975 @ Timișoara
Administrator

Sâmbătă, 2 februarie, de la ora 19, la Galeria Jecza, Calea Martirilor 1989 nr 51/52-53, Timisoara, are loc vernisajul expoziției Ciprian Radovan 1965-1975.

Expoziția Ciprian Radovan 1965-1975 valorifică un moment bine determinat al nonfigurativului elaborat de Ciprian Radovan, când ieșirea din bidimensional a luat forma unei instalații ample cu caracter ambiental. Numită de artist „ambianță pshihocromă”, această instalație integrativă genera o percepție cromatic-optică variabilă în funcție de poziția privitorului.

Informalul a fost un aspect al picturii lui Ciprian Radovan asupra căruia artistul a revenit în câteva perioade clar conturate de-a lungul carierei sale de aproape șaizeci de ani. Alternând cu diverse alte etape în care figurația, descriptivul sau ornamentalul și-au găsit locul privilegiat în preocupările sale, abstracția a reprezentat fie o formă de evadare din real, în sens suprarealist și liric, fie o metodă de organizare a spațiului pictural și tridimensional, derivată din Op art.

__________________________________________________________________
Ciprian RADOVAN (n.1939, pictor, critic de artă, unul dintre animatorii majori ai artei timișorene, începând cu deceniul șapte.

Din 1966 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România , membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (AIAP). A fost prieten cu Diet Sayler , Paul Neagu, Roman Cotoșman, Sorin Titel.

Începând cu 1962 participa la peste 300 de expoziții, între care: saloanele anuale ale UAP Timișoara, expoziții naționale (pictură, grafică), expoziții de grup și expoziții reprezentative ale Filialei Timișoara; în țară și peste hotare.

Artist reflexiv, de formație intelectuală științifică, și-a dublat în permanență spontaneitatea creației de o atentă autoscopie a acesteia. Perioadele sale de creație sunt, astfel, orientate
programatic și definite riguros : desen și exercițiul picturii (1956 – 1962), explorări onirice și experimentări (1963-1972), relații cromatice și ambient psihocrom (1972-1974), portrete
onirice, ritmuri vegetale, "oglinzi" (1974-1984), aspirații spre o "mistică" vegetală (1984-1987), studiul naturii (1987-1995). După 1995, contopirea cu vegetalul, aspirația spre limpezirea culorii și revelația reluării reprezintă o întoarcere, în buclă, spre cercetările sale plastice anterioare, o recuperare culturală și reîncepere”.

Paralel cu activitatea de creație, a publicat permanent cronici și texte despre artă și a prezentat numeroase expoziții ale colegilor.