Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 09/11/2024

Scroll to top

Top

Expoziția itinerantă @ „Aniversară 25 – Pelerinii și prietenii”

Expoziția itinerantă @ „Aniversară 25 – Pelerinii și prietenii”
Nistor Laurențiu

INVITAŢIE – REGULAMENT
Expoziția itinerantă – „Aniversară 25 – Pelerinii și prietenii”

Perioada de desfășurare 07 septembrie – 16 octombrie 2019

Asociația Filialei de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a U.A.P.R. vă invită la Expoziția de Artă Plastică Religioasă și Restaurare „Aniversară 25 – Pelerinii și prietenii” ce se va desfășura în orașele Brăila și Buzău.
Expoziția se adresează în general artiştilor plastici, iconari și restauratori, membri ai A.F.A.P.R.R., altor membri ai filialelor Uniunii Artiștilor Plastici, dar și studenților și absolvenţilor universităţilor de artă și patrimoniu cultural din România și va cuprinde lucrări de pictură, grafică, sculptură, arte decorative, iconografie, fotografie, planșe, proiecte de pictură sau restaurare artă murală, toate cu tematică religioasă.

Organizatorii își rezervă dreptul de a invita artiști plastici, membri ai altor filiale ale U.A.P.R.

Locul şi data desfăşurării:
07 septembrie – 27 septembrie 2019 Galeriile de Artă Brăila.
28 septembrie – 16 octombrie 2019 Galeriile de Artă „Ion Andreescu” Buzău.
Condiții de participare:
Fiecare artist poate participa cu cel mult 3 (trei) lucrări, realizate de preferat în ultimii doi ani, lucrări ce nu au mai fost expuse în alte evenimente artistice ale filialei noastre.
Nu se acceptă lucrări pe sticlă, decât în situația în care autorul și le panotează personal.
Taxa de participare pentru membri U.A.P. este de 150 de lei pentru ambele expoziții. 
Pentru studenții invitați nu se percepe taxă de participare.
Dimensiunile lucrărilor:
• pentru pictură, dimensiunile cea minimă 50×70 cm (de preferat), iar dimensiunea maximă 120×120 cm.;
• pentru grafică, fotografie și icoane dimensiunea maximă 100×70 cm;
• pentru sculptură și artă decorativă lucrările să nu fie mai mici de 50 cm și să nu depășească 200 cm (înălțimea).

Predarea lucrărilor:
Lucrările se predau personal în baza unui proces verbal la Universitatea Națională de Artă București, Departamentul de Arte Murale din București, str. Griviței, nr. 28, în perioada 26-28 august 2019, în intervalul orar 09.00-12.00.
Fiecare lucrare va avea menţionat pe verso: numele autorului, titlul lucrării, anul, tehnica realizării, dimensiunile, adresa, email-ul şi telefonul autorului, filiala U.A.P.R. din care face parte.
• Solicităm ambalarea lucrărilor astfel încât să fie bine protejate și să poată fi transportate de la o expoziție la alta.
• Lucrările vor avea sistem de prindere, obligatoriu!
Autorii care nu au fost selecționați cu cel puțin o lucrare în expoziții vor primi taxa de participare înapoi.
Selectarea lucrărilor se va face de către membrii comisiei profesionale în data de 6 septembrie 2019. 
Alte precizări:
• La finisaj fiecare expozant va primi alături de lucrările expuse în cele două expoziții, o diplomă de participare și chitanța aferentă taxei de participare.
• Organizatorii au dreptul de a folosi reproduceri după lucrările expuse, imagini din timpul vernisajului în scopul promovării expoziţiei, în materiale video, mass-media, publicitare, cu scop de informare, marketing şi educațional, fără plată către autor.
• Expoziția va fi mediatizată pe Facebook, pe site-urile media cu care Filiala are parteneriate și pe site-urile A.F.A.P.R.R. și U.A.P. din România.
• Participanţii vor gasi pe facebook imagini din expoziţie, de la vernisaj, afiş.
• Lucrările se vor ridica personal la o dată care se va anunța ulterior.
• Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru deteriorarea sau pierderea lucrărilor pe durata expoziției.

Pe întreaga perioadă a expoziţiei, participanţii nu îşi pot retrage lucrările.
NU VOR FI EXPUSE LUCRĂRILE CARE NU RESPECTĂ CERINŢELE SUS MENȚIONATE!
Curatori expoziție Brăila:
Florian Mihăilescu – Telefon: 0752 838 153, 
E-mail: zograful@yahoo.com
Ciprian Buzuloi – Telefon 0722 664 658, 
E-mail: buzuloi.ciprian@yahoo.com
COORDONATORI PROIECT BRĂILA:
Florian Mihăilescu, Ciprian Buzuloi
Curatorii expoziției de la Buzău se vor comunica la o dată ulterioară.
CO-ORGANIZATORI:
Filialele U.A.P. Brăila și Buzău
PARTENERI:
Universitatea Naţională de Arte București – Departamentul Artă Murală 
PARTENERI MEDIA:
Radio România Cultural, Radio România Internațional, Trinitas TV, 6TV, Intell News, Jurnalul Bucureștiului, ArtInfoNews, ArtPortfolio, LO News, Onlinegallery, Ultima Oră, Revista Culturală Leviathan.