Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 19/12/2024

Scroll to top

Top

Împletire @ Timişoara

Împletire @ Timişoara
Nistor Laurențiu

Joi, 3 noiembrie 2022, ora 18.00, la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, va avea loc deschiderea expoziției „Împletire”. Expoziția, organizată de Mitropolia Banatului împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, și curatoriată de Maria Pașc, reunește lucrări de pictură, sculptură, grafică și ceramică semnate de Dacian Andoni, Horia Bernea, Ciprian Bodea
Teodora Coltofean, Daniela (Dana) Constantin, Vlad Corban, Cristian Dițoiu, Marian Dobre, Constantin Flondor, Cosmin Frunteş, Paul Gherasim, Dan Gherman, Ion Grigorescu, Marin Mihai Horea, Doina Mihăilescu, Silviu Oravitzan, Maria Palade, Christian Paraschiv, Horea Paștina, Filip Petcu, Ștefana Petre, Andrei Rosetti, Mihai Sârbulescu, Andrei Simion, Daniela Scurtulescu, Sorin Scurtulescu, Silvia Trion, Eugen Barzu, Delia Corban, Peter Jecza, Laurențiu Mogoșanu, Adriana Lucaciu, Floarea Brînda, Gloria Grati, Nicolae Moldovan.

Despre expoziție, Maria Pașc, istoric de artă, notează:
Într-o discuție cu un jurnalist francez, Mircea Eliade spunea că este de părere că noi, în starea precară în care ne găsim ca produse ale lumii moderne, suntem condamnați să primim orice revelație prin intermediul culturii. Zicea el că numai prin intermediul formelor și structurilor culturale ne mai putem întoarce la surse, numai în cultură mai putem găsi spiritul. Oricât de implacabil și-ar afirma magistrul punctul lui de vedere (suntem condamnați,  zice), oricât de mult ar intercede într-adevăr cultura în înțelegerea noastră, oricât de mare ar fi aportul ei în cuprinsul, sau mai bine zis în necuprinsul, alcătuirii noastre și oricât de trist ar fi să te socotești un produs (un produs!) al lumii moderne, cum iarăși zice el, trebuie să recunoaștem că lumea noastră suferă de excesul intelectului și de puținătatea trăirii în adâncimile ființei. Cultura ne apare ca mediere, dar cerul cultural nu este atât de înalt – acesta este un adevăr precum adevăr este faptul că materialitatea unei lucrări de artă se exprimă prin pastă, prin transparențe, prin raporturi, prin densități, dar materia nu dă prin ea însăși substanță, ci doar justa ei dispunere, așadar așezarea întru adevăr. Dar se mai găsesc semeni care într-o lume a acumulării de cunoștințe aduc înțelesuri, oameni care într-o lume a derizoriei comunicări aduc comuniunea.
Iată acum, ce este bun și ce este frumos decât numai a locui frații împreună! (Psalm 132,1).
Ce-i aduce împreună pe artiștii expoziției acesteia? Cea mai veche amintire a omului, care este Dumnezeu! Și felul lor aparte de a fi pe lume. Ei nu au în vedere aplecarea meșteșugărească asupra lucrului lor, ci dăruirea nemărginită, ancorarea pe tărâmul sensurilor prime. Ei aduc tot ce ating pe teritoriul valorii și împlinesc insuficiențele realului și culturalului prin preaplinul sufletelor lor. Sunt artiști care lucrează în duhul înclinării în fața unui ideal întrupat. Artiști care își împletesc opera cu însăși viața lor.
Expoziția „Împletire” poate fi vizitată la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, în perioada 3 noiembrie 2022 – 15 martie 2023.