TITU TONCIAN / DAN ALBAN

Intro

Nimic mai prozaic, dar în același timp mai incitant decât imaginea cu doi bărbați pe o motocicletă, înaintând într-o direcție necunoscută, într-o după-amiază toridă de august! Bărbatul ce ține ghidonul, stăpânind perfect bolidul pe două roți, e în floarea vârstei. Celălalt bărbat, la vârsta maturității senioriale și cu o eleganță aristocratică, se ține de umerii celui din fața sa. Camaraderia dintre cei doi, încrederea reciprocă sunt atât de evidente, încât te trezești speculând de-ndată asupra relației lor: nu par a fi tată și fiu pentru că nu seamănă. Și totuși, aerul de familie este acolo. Amândoi par a fi făcuți din același lut: detectezi imediat gustul lor pentru aventură, pentru călătorie. Simți o căutare în turuitul puternic al motorului pe care seniorul pare să i-o fi transmis bărbatului mai tânăr. Și atunci înțelegi: ei sunt maestru și discipol, iar trăsătura lor de familie este arta. O artă în dinamică continuă, realizată cu acută luciditate și cu plăcerea riscului asumat: căci neștiutele forme sunt cele spre care ei țintesc!

Intro-ul de mai sus de factură literară dezvăluie, cred eu, miezul tare al expoziției de față: mai mult ca în orice alt domeniu de activitate, relația profesor – student este definitorie în artă. Profilul artistic al lui Titu Toncian – format la finalul anilor ʹ70 la „școala” Anei Lupaș, membru activ al generației optzeciste, cu decisivă consacrare profesională în anii ʹ90 – se desăvârșește prin punerea în lumină a posturii de mentor. Colaborarea sa cu Dan Alban a început în urmă cu douăzeci de ani, atunci când Dan i-a devenit student.

Terenul lor de întâlnire a fost cel al ceramicii, dar nu o ceramică tributară roții olarului pe care, de altfel, Dan nici nu o stăpânește – de aici proiectul lui contestatar cu motocicleta transformată în factor dinamic de prelucrare a lutului, proiect devenit motivul imaginii literare pe care am dezvoltat-o în intro. Școala de ceramică la care s-a format Titu Toncian – într-un climat politic și instituțional particular – este eminamente una a experimentului artistic multimedial, a interogării obiectului, a valorizării materialității și a căutărilor formale ce hibridizează sau transgresează medii artistice diverse. Chiar dacă lucrările lui Titu Toncian din expoziția de față – de tip obiect sau instalație din arealul ceramicii sculpturale – pot sugera un devotament înspre „puritatea” mediului, rămâne să vedem împreună alte fațete ale artistului ce vor fi în curând devoalate în expoziția în pregătire de la Galeria Quadro ce îi este dedicată.

Metodele de cercetare artistică ale lui Titu Toncian și-au pus amprenta asupra studenților lui și, implicit, asupra lui Dan Alban. Interesat de întâlnirea dintre ceramică și noile tehnologii, cu o claritate carteziană a problematicilor pe care le pune în joc și referințele evidente sau discrete atât la istoria artei contemporane, cât și la viața urbană și socială actuală, Dan Alban continuă arta profesorului său, chiar dacă viziunea sa asupra lumii se hrănește din alte surse. Cum spuneam în intro: neasemănarea lor, adică diferențele dintre ei, nu împiedică emanarea unui aer de familie. Brațele lui Titu Toncian pe umerii lui Dan în mișcarea echilibristică a motocicletei semnifică, zic eu, miracolul continuității în fața oricărui sfârșit.

Mara Rațiu (Curator)