Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 20/04/2024

Scroll to top

Top

JURNAL DE BORD @ Brăila

Nistor Laurențiu

Vernisajul expoziției ,,JURNAL DE BORD” – CSATLOS LEVENTE de joi, 4 iulie 2019, din Galeria de Artă Brăila, cu prezentare de Alina Csatlos, este anunțat de Filialele Brăila și Târgu Mureș ale U.A.P. din România, Consiliul Județean Brăila și Centrul de Creație. 
Prin alianță, înrudit cu Fănuș Neagu, Levente Csatlos aduce, din Târgu Mureș, povestiri colorate din ape. Și pentru început, merită să fie citit texul:

JURNAL DE BORD

“ Trecătorule!…oprește-ți pașii cînd ai ajuns în fața Dunărei. Oricît de grăbit vei fi, rămîi pe loc cîteva clipe; meditează și contemplă în tăcere maiestatea străvechei ape – Fluviul Rege – pe care lumea antică îl diviniza ca pe o sacră personalitate. În legendele celor vechi, apa aceasta avea darul de a spăla păcate. Ca și apa Gangelui, ca și apa Nilului, apa de Dunăre se ținea în vase de aur, în tezaur, pe la curțile din Orient. Iar strămoșii noștrii daci, de cîte ori plecau la război se împărtășeau – după poruncile lui Zamolxis – cu apă din Dunăre și făceau jurămînt să nu se întoarcă pînă ce nu vor fi biruit pe dușman. ” 
Cartea Dunărei, 1933 – Jean Bart

Într-o buclă a lumii, unde mai toate visele frumoase au fost zăvorâte iar apele spurcate de vorbe de ocară, personajul nostru pornește spre eliberarea lor. Nu vă așteptați la un individ puternic fizic, acoperit de straie triumfale, ci mai mult la o imensă energie de voință și curaj capabilă să învingă toate dificultățile ce i s-au pus în cale. Să nu vă închipuiți, vă rog, nici măcar existența unei flote de război, pentru că singura avuție a acestui temerar navigator, aproape pirpiriu, în tunică albastră, este o bărcuță cu o singură pagaie, și o velă sub forma unui fir de argint.

Ce îl face atât de deosebit? Habar n-am! Zău că nu știu! Probabil năzuința îndărătnică de a putea răscumpăra frumusețea unei lumi lăsată cadou urmașilor lui. Nădejdea că frumosul, binele, loialitatea, onestitatea pot salva Omenirea și poveștile ei, că apele vor deveni din nou sacre și că fiecare dintre noi le va cinsti în pocale din aur așa cum a fost lăsat să fie încă de la începuturi.

Îmbrăcat în propria-i fragilitate, începe să reviziteze lumea și să o repare cu firul de argint. Fiecare tărâm străbătut îi crește vela, iar vela se acoperă reverențios de cuvinte lăsând de jur împrejur imagini simțit-pictate în amestecuri de culori. Îi reîntălnește pe alakalufi, cei care își spuneau Oameni, și aceia care l-au învățat tainele navigatului după harta astrelor cerești. Pe minoici, descoperind astfel secretele labirintului și înțelegând gâlceava dintre Minos și Poseidon, același Poseidon care, la un moment dat, îl va ajuta în întoarcerea acasă. Ajunge pe Drumul Mătăsii, navigând pe nori, și deprinde meșteșugul zborului însoțind caravanele pline de mirodenii presărate discret în fiecare tablou. Calea îl poartă mai apoi prin porturi, unde, spre surprinderea și bucuria lui, sentimente precum admirația și mulțumirea nu s-au lăsat spălate de timp, ci îmbogățite de sudoarea palmelor acelora care zâmbesc mării cu sufletul împăcat. Țara Ghețarilor îi reamintește de valoarea materiei perfect cristalizate, și astfel, bucuria mării îi redă binecuvântarea marinarului care și-a pus sufletul în palme pentru dumneavoastră, așa cum, Jurnalul de Bord poate fi mărturia fiecăruia dintre voi.

Brăila, Dunărea, lumina albă la tribord, Tomisul mustind a pescăruși gălăgioși, miros de alge puturoase, fistic, sarailii, baclavale, amfore, ancore, hagii, bisericuțe, parâme arse de soare, mușterii, cuptor, și dincolo de ele, puțin mai aproape de noi, Sulina scăldată în Lumina Farului de la Capătul Lumii.

Doar că aici e un tâlc, pentru că, vedeți domniile voastre, călătoria noastră, descrisă în imagini, punctată în cuvânt de bord, nu are început și nici sfârșit. E eternă, așa cum visele trebuie să fie și așa cum Pleiadele au vegheat întru taina ei. E Constelația Velei, a aceluia care nu a uitat să se scalde în ape reci și să dăruiască din ceea ce a învățat acelora care sunt.

E un cadou și o mulțumire sufletească pentru că a fost primit acasa. Pentru că acasă înseamnă totul, acea intimitate autentică fără de care visul nu și-ar găsi pânză, cum nici cuvintele velă și nici sufletul viață.

Acasă, la Capătul Lumii, Farul din Sulina lumina marea, iar marea binecuvânta Dunarea pentru toată vitejia ei. În depărtare, o bărcuță cu o singură velă și o singură pagaie, mânată mai mult de curajul unui vizionar în tunică albastră, decât de bunăvoința lui Eol, lăsa în urma ei ceea ce voi priviți azi pe simeze.