Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 09/11/2024

Scroll to top

Top

Lansare E T A J 1 @ București

Lansare E T A J 1  @ București
Nistor Laurențiu

Revista E T A J este o revistă de artă bianuală, scrisă și coordonată în integritate de către artiști. S-a născut din nevoia de a avea materiale care să documenteze activitatea tinerilor artiști din România. Concepută sub deviza de „voce a artiștilor”, va surveni drept material de studiu pentru formarea noilor generații cu apetit pentru cultură, cunoaștere și frumos.Artiști talentați muncesc din greu să creeze artă la un nivel extrem de ridicat. Nu există însă materiale care să sustragă esența vie a energiei acestora. Din această cauză, mulți dintre ei nu primesc niciodată locul pe care îl merită în lumea artei.Pornind de la aceste considerente ne-am asumat eticheta de a fi acea revistă ale cărei articole sunt scrise numai de artiști. Este o altă abordare decât cea a specialiștilor în teorie (critici, curatori, istorici ai artei ș.a.m.d.). Prin efortul nostru susținut vrem să promovăm cât mai multe dintre proiectele artistice care nu s-au făcut încă cunoscute, atât în țară, cât și pe plan internațional.Revista nu este despre comunitatea E T A J; a preluat doar numele pentru că de acolo a pornit ideea: de la energia cu care se organizează evenimentele la E T A J artist-run space. Revista radiografiaza tot ce înseamnă expoziții importante din România, în conformitate cu anumite teme pe care le alegem. Tema primului număr, E T A J 1 este „spații de tip artist-run”, în timp ce cel de-al doilea număr, pentru documentarea și scrierea căruia lucrăm deja, va avea ca temă „land art și artă în spațiul public”. Revista E T A J nu este numai despre prezentarea spațiilor de artă și a expozițiilor remarcabile, ci și despre DOCUMENTARE și APROFUNDARE, întrucât research-ul este un element cheie în arta contemporană.
Foarte ușor este astăzi ca o revistă să existe numai în format digital. Pentru artiști însă, are o mare importanță și obiectul efectiv, care numai în varianta tipărită devine palpabil. Amintesc aici despre revista „Unu” din avangarda românească, ce a rămas ca un reper în istoria artelor vizuale.Venim cu o abordare proaspătă și cu un design în care domină imaginea pentru că ne propunem să dezmortim curiozitatea românilor pentru arta contemporană. Vrem ca un segment cât mai întins de oameni să aibă acces la aceste informații. Noile generații trebuie să crească înconjurate de artă și să aibă materiale la care să se raporteze. Iată motivul pentru care este nevoie să fie încurajate cultivarea și susținerea inițiativelor artist-run (coordonate de către artiști) din România.
Ținând cont de noile restricții aplicate în vederea prevenerii răspândirii infectării cu virusul COVID-19, galeria E T A J se va închide la ora 18:00, așadar nu va fi cu putință să menținem programul pe care ni-l propusesem pentru data de marți, 30 Martie 2021. 

Soluția noastră este următoarea:
Împărțim lansarea revistei în două etape.

Prima etapă va avea loc pe data de 30 martie 2021, la ora 15:00, sub forma unui eveniment online găzduit de E T A J tv. Veți putea participa alături de noi atât pe oricare dintre paginile de Facebook E T A J, precum și pe Instagram (@etajtv, @etajmagazine) și pe canalul de YouTube https://www.youtube.com/channel/UCFhoZhEpmEGypDuIBXy5IgQ

 Cea de-a doua etapă a lasnsării revistei E T A J va avea loc pe data de 6 aprilie 2021, în intervalul orar 16:00-18:00, la galeria E T A J.